Lidia Buble, condamnată astăzi la închisoare pentru dare de mită. Decizia judecătorilor

Update noiembrie 17, 2022 Lidia Buble a fost condamnată astăzi la închisoare, după ce a fost acuzată de dare de mită către o poliţistă.

Judecătorii au decis să o pedepsească cu un an de închisoare, cu suspendare, după ce  Lidia Buble a făcut un acord de recunoaștere cu procurorii și e dispusă să facă muncă în folosul comunității, anunță RTV.

Lidia Buble, condamnată astăzi la închisoare pentru dare de mită. Decizia judecătorilor 1

„Condamnă inculpata BUBLE LIDIA la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de dare de mită. În baza art. 91 c.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare pe o durată de 2 ani. În baza art. 93 alin. 1 şi alin. 2 lit. b c.pen pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii în comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul loc. Bucureşti -Agen?ia Municipală pentru Ocuparea For?ei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.

Atrage atenţia inculpatei că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi dispune executarea pedepsei”, este decizia dată în urmă cu doar câtve minute.

Lidia Buble a fost oprită, la începutul anului trecut, în noaptea de 14 spre 15 ianuarie, de un echipaj al Poliției Rutiere, în apropiere de apartamentul ei din Capitală. Pentru că nu avea acte, unul dintre agenți i-a sugerat că amenda este mare, mai ales că vedeta nu avea declarație pe propria răspundere, așa cum trebuia la momentul acela și i-a transmis că se pot „calcula altfel”, potrivit spynews.ro.

Pentru că artista nu avea bani la ea, polițistul și colega lui de echipaj au condus-o pe Lidia Buble până acasă, de unde aceasta și-a luat cardul și de acolo până la un bancomat, de unde a scos 900 de lei. Anchetatorii au intrat pe fir chiar în timp ce se negocia șpaga, fiindcă Lidia Buble l-a sunat, de față cu polițiștii, ca să îi ceară un sfat, pe un prieten, care, fără să știe, era ascultat de DIICOT într-un dosar legat de siguranța națională.

„Mi-au bătut în geam poliţiştii, eu stăteam la semafor, mi-a cerut bani poliţistul ca să mă lase să plec, am fost şi la telefon instigată, m-au băgat pe bancheta din spate. Am scos 900 de lei, m-am aşezat în dreapta şi mi-au făcut semn să pun banii în locul acela în care se pun paharele”, a declarat Lidia Buble.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.