Cristina Bălan vrea să nască natural. „Prima a fost traumatizantă, mulți medici sunt brutali, le vorbesc urât femeilor. Am auzit personal, nu din povești”

Update noiembrie 17, 2022 Cristina Bălan, la a treia sarcină, vrea să nască natural fetița, pe 10 ianuarie.  Cântăreața precizează că vrea să îl aibă și pe soțul ei alături, să treacă împreună prin momente de neuitat, la nașterea celui de-al treilea copil al lor.

Eu am stabilit că doresc să nasc natural, mai cu seamă că și prima naștere a fost tot naturală și vorbim despre doi copii. Acum 10 ani am născut, mi-am tras sufletul cinci minute și apoi am reluat procesul. Practic, am avut două nașteri.

Cristina Bălan vrea să nască natural. „Prima a fost traumatizantă, mulți medici sunt brutali, le vorbesc urât femeilor. Am auzit personal, nu din povești” 1

Planul meu de naștere include tot ce n-am avut prima oară: doresc să nasc în apă, cu moașă (doula), soțul să-mi fie alături cât, când și dacă dorește (în anumite momente, travaliul poate fi dificil pentru parteneri). Doresc o atmosferă relaxantă, blândă.

După expulzie, vreau să am ora magică cu bebelina la piept, cordonul ombilical să fie clampat cu întârziere de minimum jumătate de oră, pentru ca fetița mea să beneficieze de tot sângele care încă mai pompează către ea.”, spune Cristina Bălan, citată de libertatea.ro.

Știe foarte bine ce a trăit în urmă cu zece ani și povestește că experiența a fost una cât se poate de traumatizantă pentru ea. Medicii au fost brutali, i-au vorbit urât și speră ca această experiență să nu se mai repete și de această dată, scrie fanatik.ro.

Prima naștere a fost extrem de traumatizantă, foarte mulți medici sunt brutali, le vorbesc urât femeilor în travaliu, am auzit personal, nu din povești. Chiar și eu am fost tratată așa, brutal și fără omenie. Lucru care sper să se schimbe în spitalele de stat.

Nicio femeie nu merge să nască pentru a încurca viața vreunui doctor. Mai mult, să se accepte moașele, în cazul nașterilor fără riscuri și probleme, lucru care nu se întâmplă în multe spitale și care ar ajuta mult cadrele medicale. E mult de discutat pe subiect, a mărturisit artista, potrivit RTV.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.