Update noiembrie 6, 2022 Un parlamentar a întrebat Autoritatea Aeronautică cine și de ce „pulverizează” liniile albe de pe cer, când trec avioanele. Autoritatea Aeronautică Civilă îi răspunde politicianului într-un mod ironic şi îl invită să folosească un cod QR pentru a accesa niște explicații în limba engleză de pe site-ul NASA.
“Prin prezenta, în calitate de deputat, cât și de membru în Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții, ca urmare a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor României, vă solicit să comunicați următoarele:
– mai mulți cetățeni mi-au trimis înregistrări video cu privire la faptul că pe cer, deasupra și în imediata apropiere a zonelor în care aceștia locuiesc, se aflau foarte multe “linii albe cu o lungime considerabilă”, care persistau ore întregi, fără a se disipa în anumite zone cu o putere deloc neglijabilă.
În consecință, vă solicit să comunicați dacă aveți cunoștință despre aceste “linii albe de pe cer”, ce reprezintă acestea și ce substanțe chimice conțin.
De asemenea, vă solicit să comunicați scopul pulverizării acestora pe cerul României, precum și cine efectuează aceste pulverizări“, se arată în interpelarea făcută de Mihai Lasca şi postată pe pagina lui de Facebook, potrivit Antena 3.
Reprezentanţii de la Autoritatea Aeronautică Civilă i-a răspuns ironic, recomandându-i să acceseze coduri QR, aluzie la conspirațiile potrivit cărora oculta mondială urmărește controlul populației prin codurile QR:
“Stimate domn,
Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, transmisă prin corespondență electronică, înregistrată la AACR (…), și având în vedere îngrijorările cu privire la fenomenul contrails de care am luat la cunoștință, în scopul unei mai bune informări și cunoașteri, vă comunicăm că, la data de 13 octombrie 2022, AACR a publicat voluntar pe Facebook o serie de materiale menite să ajute la clarificarea acestui subiect.
Acestea pot fi accesate prin scanarea următoarelor coduri QR.
Vă mulțumim pentru atenția pe care o acordați în privința îngrijorărilor exprimate de cetățeni“, este replica AACR.
Ce sunt urmele albe văzute pe cer în urmă cu câteva zile
Realitatea este mult mai puțin scandaloasă: contrails, așa cum se numesc, sunt de fapt doar urme de condens care se formează atunci când evacuarea fierbinte și umedă a avionului atinge temperaturile atmosferice superioare mai reci, potrivit Antena 1.
Vaporii de apă conținuți în evacuarea jetului se condensează și pot îngheța, iar acest proces de amestecare formează un nor foarte asemănător cu cel pe care îl face respirația fierbinte într-o zi rece.
Când aerul este uscat, urmele de condens se pot evapora în câteva secunde sau minute, în timp ce condițiile mai umede pot lăsa un nor contrailă să rămână pe cer ore întregi. Dacă există suficientă umiditate în aer, urmele de condens ar putea chiar să crească în dimensiune – până la 400 de metri înălțime.
Și, din cauza unui fenomen meteorologic ce nu permite dispersarea urmelor, precum și din cauza traficului aglomerat, pe cer pot rămâne multe dungi albe, de diferite grosimi.
Impactul asupra mediului rămâne de văzut, deși unii experți se tem că norii creați pot avea un impact asupra schimbărilor climatice. Urmele de condens tind să creeze nori cirrus, spune Smith, care pot influența temperatura și precipitațiile.
Ce substanțe evacuează motoarele avioanelor
Evacuarea motorului cu reacție conține dioxid de carbon, oxizi de sulf și azot, combustibil nears, funingine și particule de metal, precum și vapori de apă. Funinginea oferă locuri de condensare pentru vaporii de apă, la fel ca orice particule prezente în aer.
În funcție de altitudinea unui avion și de temperatura și umiditatea atmosferei, dungile albe de pe cer pot varia în grosime, întindere și durată.
O urmă de condens subțire, care nu rămâne mult timp pe albastrul cerului, indică aer cu umiditate scăzută la altitudine mare, un semn al vremii bune, în timp ce o linie groasă și de lungă durată arată că există aer umed la altitudini mari și poate fi un indicator timpuriu al unei furtuni.