Cătălin Botezatu are doi copii secreți, ar mai vrea și o fetiță. „Eu am doi copii, de care știu sigur. Ambii băieți…Copiii mei poate că au nevoie de bani, poate că nu. Dar copiii, în general, ar trebui să muncească”

Update noiembrie 27, 2022 Cătălin Botezatu a recunoscut că are doi băieți, deja mari, pe care îi ține secreți, dar și-ar dori și o fetiță.  Întrebat dacă își ajută financiar cei doi copii, Cătălin Botezatu a dat un răspuns surprinzător, susținând că, în general, copiii ar trebui să muncească pentru a se întreține, scrie viva.ro.

„Eu am doi copii, de care știu sigur. Ambii băieți. Oamenii din familia mea, părinții și așa mai departe, au tot ce le trebuie. De ce nu ar merge banii mei într-o altă direcție, la niște oameni care chiar au nevoie de ei? Copiii mei poate că au nevoie de bani, poate că nu. Dar copiii, în general, ar trebui să muncească”, i-a spus designerul Cristinei Șișcanu.

Cătălin Botezatu are doi copii secreți, ar mai vrea și o fetiță. „Eu am doi copii, de care știu sigur. Ambii băieți...Copiii mei poate că au nevoie de bani, poate că nu. Dar copiii, în general, ar trebui să muncească” 1

Cristina Șișcanu a fost curioasă să afle și dacă designerul Cătălin Botezatu își mai dorește copii, acesta vorbind nu o dată despre posibilitatea de a mai face și alții în viitor. Acum însă, creatorul de modă a pus punctul pe i, susținând că ar fi foarte fericit dacă ar avea o fetiță.

„Mă gândeam, anul trecut, ce ar fi să-mi facă o doamnă cadou o fetiță? Aș fi topit, s-ar duce pe râpă toată cariera mea”, i-a dezvăluit designerul Cristinei Șișcanu.

Relația peste care Cătălin Botezatu nu poate să treacă: „Cu ea am regretat că s-a terminat”

Creatorul de modă a vorbit despre povestea de dragoste pe care a trăit-o cu Vanda Vaslov, care i-a fost iubită de două ori, prima oară în 1997 și a doua oară în 2002.

„Am regretat-o în sensul bun, că nu mai sunt cu ea. Cu ea am regretat că s-a terminat, cu Vanda Vlaslov. Surorile Vlaslov sunt niște femei extraordinare. Am petrecut împreună o perioadă extraordinar de frumoasă. Nu am mai văzut-o de atunci, dar cred că este ok”, a mărturisit Cătălin Botezatu, citat de romaniatv.net.

Acesta a răspuns provocărilor și a declarat că dacă ar putea alege cu cine să aibă o aventură de noapte, le-ar prefera pe Andreea Berecleanu, Mădălina Ghenea și Mihaela Rădulescu.

„Ce dacă sunt măritate? Am spus că aș vrea. Doamnelor, aș vrea! Am luat numai femei din astea de top. La rege trag regine”.

Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre starea lui de sănatate: ”Trebuie să țin un regim, e greu”

Cătălin Botezatu a fost nevoit să renunțe la micile plăceri culinare, însă creatorul de modă recunoaște că nu le poate elimina complet din viața sa pentru că este un gurmand.

Nu mănânc prăjeli deloc. Carne foarte puțină, deși mâncam foarte mult mușchi de vită înainte, acum mănânc foarte rar. Carne de porc, nu mai mănânc acum, deși îmi place foarte tare, am zis că fac acum o pauză ca să pot să mănânc de Crăciun pentru că sunt un gurmand.

Răntașuri, mănânc mai multe fructe, e foarte greu. Am eliminat multe plăceri culinare, dar nu mănânc dulce atât de mult, înainte rupeam prăjiturile, acum mai puțin, dar repet asta nu înseamnă că le-am eliminat deloc. Nu sunt vegan și nu cred că o să fiu niciodată și nu o să militez pentru asta”, a spus Cătălin Botezatu, la Antena Stars, potrivit RTV.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.