Update noiembrie 9, 2022 Victoraș Socaciu, băiatul Marinei Almășan și al lui Victor Socaciu, a plecat din România. Tânărul s-a mutat pentru o perioadă în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, alături de iubita lui.
Marina Almășan s-a despărțit cu lacrimi în ochi de fiul său, Victor, rezultat din căsnicia cu Victor Socaciu, care s-a mutat în Dubai. Acesta a plecat în cursul serii de ieri, în timp ce vedeta tv se afla la filmări și va locui, momentan, împreună cu prietena sa, Ana, într-un apartament cu două camere, pentru care vor plăti, lunar, 2.000 de euro, scrie playtech.ro.
„A plecat aseară, eram în filmări. Oricum nu-l puteam duce la aeroport, cu piciorul meu, încă mai port cizma minune, mai am o săptămână în care trebuie să stau imobilizată, apoi dau orteza jos.
A ajuns la miezul nopții, m-a sunat imediat de acolo, mi-a arătat cum se vede Dubaiul, din blocul lor de 13 etaje, mi-a prezentat locuința lor. Momentan plătesc 2.000 de euro pentru un apartament provizoriu cu două camere, dar vor unul cu trei, dar pentru doi IT-iști nu e o tragedie, nu se simte ca la noi. Ei își schimbă joburile precum cămășile”, a declarat Marina Almășan în exclusivitate pentru playtech.ro.
La doar 25 de ani, fiul Marinei câștigă de cinci ori mai mult decât mama lui, potrivit propriilor mărturisiri făcute în exclusivitate de vedeta tv pentru playtech.ro. Tânărul lucrează în domeniul IT, la fel ca și iubita lui:
„În prezent, lucrează online, la Revolut. E posibil ca iubita lui să aplice acolo, în Dubai, amândoi sunt IT-itști foarte buni, au salarii mari, de ne îngroapă. Victor are de cinci ori salariul mai mare ca al meu. E și foarte bun pe ce face. Nu cred că-l voi mai vedea prea mult în România”.
Unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de infrastructură din Dubai a primi o finanţare de 4,6 miliarde de dolari
Dezvoltatorul Palm Island din Dubai va primi o finanţare de 4,6 miliarde de dolari pentru noi proiecte la malul mării.
Nakheel, dezvoltatorul de stat din Dubai care a construit şi insulele în formă de palmier, a obţinut o finanţare de 4,63 miliarde de dolari pentru a realiza noi proiecte pe malul mării pe fondul unei pieţe imobiliare în creştere, scrie Ziarul Financiar.
Nakheel a anunţat marţi că tranzacţia a cuprins 11 miliarde de dirhami de refinanţare şi fonduri suplimentare de 6 miliarde de dirhami prin intermediul unei asocieri a Emirates NBD (ENBD.DU), Mashreqbank (MASB.DU) şi Dubai Islamic Bank (DISB.DU).
Nakheel, care a fost forţată la o restructurare masivă a datoriilor în urma prăbuşirii imobiliare din Dubai în 2009-2010, profită de creşterea cererii de proprietăţi de coastă în urma pandemiei de coronavirus.
Un purtător de cuvânt al Nakheel a declarat că tranzacţiile vor consolida şi mai mult poziţia sa financiară şi reflectă încrederea instituţiilor bancare în noua orientare strategică a companiei.
Nakheel plănuieşte să dezvolte alt arhipelag artificial numită Dubai Islands, cunoscută anterior sub numele de Deira Islands, care cuprinde cinci insule pe o suprafaţă totală de 17 km pătraţi.
De asemenea, compania revizuieşte planul pentru Palm Jebel Ali, un proiect care a fost lăsat în aşteptare din 2009.