Andreea Bălan nu mai vorbește cu tatăl ei de un an și jumătate. „E adevărat, mă bătea dacă nu voiam să urc pe scenă. Dacă făceam mutre, îmi trăgea câteva palme”

Update noiembrie 6, 2022 Andreea Bălan a întrerupt legăturile cu tatăl său, din cauza modului agresiv în care s-a comportat acesta.  Acum, Săndel Bălan mărturisește că suferă de dorul fiicei sale și al celor două nepoate.

În timp ce mama artistei locuiește cu ea și cele două fetițe, Ella și Clara, la București, tatăl Andreei Bălan spune că stă singur la Ploiești. Într-un interviu recent, acesta a dezvăluit că îi este extrem de dor de fiica sa și de cele două nepoate și că își dorește enorm să reia relația cu Andreea. Pentru asta, spune el, este dispus să nu mai facă nimic din ce ar putea să o supere pe artistă, scrie viva.ro.

Andreea Bălan nu mai vorbește cu tatăl ei de un an și jumătate. „E adevărat, mă bătea dacă nu voiam să urc pe scenă. Dacă făceam mutre, îmi trăgea câteva palme” 1

Andreea nu vrea ca eu să mai apar în presă, îmi spune că nici tații altor artiști nu fac asta. Ea nu-mi mai vorbește de o perioadă lungă. Nu vreau ca să stau toată viața părăsit și să mă cert cu propriul copil. Și dacă aveam zece copii și mă certam cu unul dintre ei, acest lucru te rănește‘, a spus Săndel Bălan.

De ce s-a răcit relația dintre Andreea Bălan și tatăl ei

Tatăl Andreei Bălan a fost impresarul și compozitorul melodiilor interpretate de trupa Andre. Motivul rupturii dintre tată și fiică a fost reprezentat de niște sume mari de bani, dar și de faptul că Săndel Bălan avea un comportament foarte dur. Andreea Bălan a mărturisit că tatăl ei o bătea ca să urce pe scenă.

E adevărat, mă bătea dacă nu voiam să urc pe scenă. Dacă făceam mutre, îmi trăgea câteva palme. Îmi amintesc că am avut odată un accident de maşină, în drum spre un concert, tata a intrat pe contrasens. Am intrat într-un şant, eram plină de sânge de la buză şi, după aia, în două ore, noi eram pe scenă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, a declarat Andreea Bălan, citată de libertatea.ro.

Ba mai mult, Andreea Bălan a dezvăluit că la 18 ani a plecat de acasă în momentul în care a descoperit că Săndel Bălan îi cheltuise toți banii. Artista a mai spus că și-a iertat tatăl în momentul în care a devenit și ea părinte.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.