Anca Serea nu mai face copii: „Nu mai fac și al șaptelea copil! Îmi sunt de ajuns ăștia pe care-i am! Mulțumesc lui Dumnezeu! ”

Update noiembrie 15, 2022 Anca Serea a declarat că nu mai vrea al șaptelea copil! cei șase de acum îi sunt suficienți.  La 41 de ani, Serea se mândrește cu o familie mai mult decât numeroasă. Anca are nu mai puțin de patru copii cu partenerul actual, cântărețul Adrian Sînă: Noah, Ava, Moise și Leah.

David și Sarah, sunt copiii rezultați din primul mariaj al vedetei cu afaceristul Filip Poplingher, care a decedat în anul 2010. Acum, toată lumea se întreabă dacă Anca mai face și al șaptelea copil. Vedeta este, însă, categorică!

Anca Serea nu mai face copii: „Nu mai fac și al șaptelea copil! Îmi sunt de ajuns ăștia pe care-i am! Mulțumesc lui Dumnezeu! ” 1

„Nu, deocamdată nu! E o prostie! Îmi sunt de ajuns ăștia pe care-i am! Mulțumesc lui Dumnezeu! Năzdrăvanii familiei sunt Leah și Moise.”, a declarat Anca Serea, pentru Click!

Anca Serea și soțul ei, solistul Adrian Sînă, au locuit de doi ani cu chirie într-o casă dintr-un cartier rezidențial, situat în apropiere de Pădurea Băneasa. Cei doi au reușit de abia acum să cumpere casa respectivă, la care amenajează, mai nou, și mansarda! Așa că e deranj mare!

„Noi am cumpărat o casă anul anul trecut pe care am amenajat-o ideal. Am băgat foarte mulți bani. A fost un efort financiar foarte mare, dar datorită unor împrejurări am vândut-o. Nu avem regrete. Am vândut această vilă și ne-am cumpărat vila în care locuiam cu chirie care este o casă mult mai mare, mai generoasă ca spațiu, în același ansamblu rezindențial.

Ne-am dorit ca cei mici să meargă pe jos la școală, e chiar în buza pădurii Băneasa. Acum amenajăm mansarda care are 4 camere, băi, spațiu de jaocă. E o nebunie, suntem cu muncitorii în casă, punem parchet la etajul unu, dorimim printre cutii, pe saltele. Vrem să fie gata până la Crăciun.

Tot timpul suntem minin 8-9 oameni în casă. Eu, Adi, copiii și doamna care ne ajută, bona. Suntem 9 persoane în șapte dormitoare, un living, un dining, un garaj, mai multe dressinguri.

La curățenie mă descurc eu cu doamna, dar sunt foarte bine organizată. I-am responsabilizat și pe copii”, a mai povestit Anca Serea.

Anca Serea și Adi Sînă au făcut și fac mari efoturi pentru familia lor. Din nevoia de spațiu, de confort, aceștia s-au mutat din nou într-o vilă nouă.

„Am trecut, într-adevăr, prin mai multe experiențe în ceea ce privește schimbatul locuinței și am început de la un apartament. (…) Familia a devenit numeroasă și a trebuit să schimbăm vreo trei case până acum.

Recent, ne-am mutat într-o locuință nouă, de care suntem foarte mulțumiți și foarte fericiți, cred că este căminul pe care l-am visat. Ce-i drept, am învățat de-a lungul timpului să nu mă leg neapărat de un obiect sau de o idee, pentru că e foarte important să fim fericiți dincolo de locul în care stăm’, a mărturisit Anca Serea, citată de Anca Serea, declarații despre noua vilă. Ea, Adi Sînă și copiii s-au mutat a treia oară într-o altă casă (avantaje.ro)

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.