A murit Constantin Codrescu. Florin Piersic: „Mi-e greu să cred că te-am pierdut”

Update noiembrie 14, 2022 Actorul Constantin Codrescu, cunoscut publicului pentru rolul Ghiţă din filmul „La moara cu noroc” din 1955, a murit la vârsta de 91 de ani, a anunţat fiica sa pe Facebook, transmite News.ro.

Anunțul a fost făcut inițial de fiica sa, Lăcrămioara Codrescu, pe pagina de Facebook a maestrului pe care o administra: ”A murit actorul, a murit tata….. Dumnezeu sa îl tina în dreapta Sa!!”

A murit Constantin Codrescu. Florin Piersic: „Mi-e greu să cred că te-am pierdut” 1

„Acum, tarziu in noapte, sau prea devreme in acest inceput trist de zi, am aflat cu mare mahnire de plecarea ta, dragul meu artist de exceptie, Puiu Codrescu. M-am bucurat de prietenia noastra pana in ultima zi a vietii tale si mi-e greu sa cred ca te-am pierdut…”, scrie Florin Piersic pe Facebook, potrivit stiripeurse.ro.

O carieră prolifică în teatru şi film
Actor cu o voce caldă, inconfundabilă, Constantin Codrescu are o carieră prolifică în teatru şi film. A creat zeci şi zeci de roluri, de o tipologie variată, din dramaturgia naţională şi universală, pe mai multe scene ale ţării printre care: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Nottara, Teatrul Mic şi altele, potrivit Stirile Pro Tv.

A interpretat numeroase roluri şi la teatrul radiofonic, în piesele ”Amintiri din copilărie”, ”Anatema”, ”Antigona”, ”Cei doi tineri din Verona”, ”Ciuleandra”, ”Craii de Curtea Veche”, “Angajare de clovn”, “Seducătorul din Sevilla şi Oaspetele de piatră”, “Trilogia îndepărtării” etc. Face parte, de asemenea, din distribuţia a două spectacole dedicate împlinirii a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, ”Dureroasa neutralitate” şi ”Vara Marelui Război” de Constantin Venerus Popa (regia artistică Gavriil Pinte), prezentate în premieră la Teatrul Naţional Radiofonic în decembrie 2014.

Ca regizor şi scenograf a pus în scenă piese din dramaturgia naţională şi universală: ”Act Veneţian” de Camil Petrescu (Teatrul de Stat Baia Mare), ”Valea cu fluturi” de Iosif Naghiu şi ”Passacaglia” de Titus Popovici (Teatrul Dramatic Braşov), ”Fraţii Karamazov” de Dostoievski, ”Judecată în noapte” de A. Vallejo, ”Pensiunea Doamnei Olimpia” de I.D. Şerban (la Teatrul Naţional Târgu Mureş), ”Care este soţul meu” de Somerset Maugham (Teatrul de Stat Galaţi), ”Cine eşti tu?”, ”Cititorul de contor”, ”Un pahar cu sifon”, de Paul Everac, ”Vara trecută la Ciulimsk” de Vampilov, ”Lumea lui Cehov” (Teatrul de Stat Sfântu Gheorghe), ”Moromeţii” de Marin Preda (coregie), ”Roata” de C. Ifrim, ”Preferam să mor de râs” de N. Ionescu, ”Frumoşii marilor oraşe” de Fănuş Neagu (coregie), ”Audienţă la consul” de I. Brad, ”Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, ”Caragiale…fantasticul” – o dramatizare după proza lui I.L. Caragiale, semnată de Constantin Codrescu şi Elena Roşu (la Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila), ”Adio copilărie” de Rozov, ”Ruy Blas” de Victor Hugo, ”Acuzarea apără” de Ştefan Berciu (Teatrul Mic din Bucureşti), ”Martor şi Judecător”, de Ion Bălan, un spectacol inspirat din viaţa lui Panait Istrati (Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila).

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.