Surse: Polițiștii au stabilit că Monica Macovei a tăiat curba și a intrat pe contrasens unde l-ar fi spulberat pe motociclist

Update octombrie 11, 2022 Probleme pentru fostul ministru Monica Macovei, după accidentul de sâmbătă, când un motociclista  fost grav rănit. A tăiat curba și a intrat pe contrasens, au stabilit polițiștii, potrivit Antena3, care citează surse judiciare.

Expertiza tehnică este în lucru, iar săptămâna viitoare cred că va fi gata”, a spus Iulian Surugiu, la Antena3.

Surse: Polițiștii au stabilit că Monica Macovei a tăiat curba și a intrat pe contrasens unde l-ar fi spulberat pe motociclist 1

Până acum, Monica Macovei nu a fost audiată. În schimb, a fost deschis un dosar penal in rem, în care se fac cercetări pentru fapta de vătămare corporală din culpă.

Anchetatorii susțin că fostul ministru al Justiției va fi chemat la audieri după ce motociclistul va fi supus unei expertize medico-legale. Deocamdată, însă, acesta se află internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța, unde ar fi în stare gravă, dar stabilă.

Se pare că fostul ministru al Justiției circula dinspre 2 Mai către Mangalia, a intrat într-o curbă și nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a intrat apoi pe contrasens, lovind frontal un motociclist în vârstă de 56 de ani, informează stiripesurse.ro.

Într-o postare pe Facebook, Macovei a susținut că motociclistul a fost cel care a pătruns pe banda pe care circula ea și că este nevinovată.

”Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc.

Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă.

Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație.

Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, a transmis Monica Macovei într-un mesaj postat pe Facebook.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.