Update octombrie 18, 2022 Luni seara o tânără de 26 de ani avut parte de o moarte violentă, fiind înjunghiată de 9 ori în fața blocului în care locuia.
O crimă înfiorătoare a avut loc seara trecută în Drobeta Turnu Severin. O tânără de 26 de ani a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit, în fața blocului. Autorul ar fi concubinul său, în vârstă de 52 de ani, anunță Stirile Pro tv. Individul ieșise din închisoare astă-vară, după mai bine de 20 de ani. Fusese condamnat pentru alte două crime, spun vecinii.
Bărbatul a găsit-o pe tânără pe banca din fața blocului în care locuiau, moment în care ar fi încercat să o sărute pe femeie.
Însă, aceasta s-ar fi opus, iar bărbatul a înjunghiat-o în spate. Tânăra a fugit în scara locului, pentru a scăpa de furia agresorului, dar acesta a prins-o și a înjunghiat-o din nou. Tânăra ar fi fost înjunghiată de 9 ori, anunță Kanal D.
Un vecin care a văzut scenele înfiorătoare a sunat la 112.
Martor: „Am văzut că a dat cu cuțitul de două ori, pe bancă, a doua bancă. I-a dat și a zis «Ce, nu muriși?” Lasă că îți mai dau». Iar pe sală colo i-a dat două cuțite în spate și pe urmă eu am sunat la Poliție.”
Un echipaj medical a încercat să îi acorde femeii primul ajutor, dar medicii au fost nevoiţi să-i declarat decesul în cele din urmă.
Aurora Grămescu, medic la Serviciul de Ambulanța Mehedinți: „Plăgi înjunghiate, plin de sânge, cavitatea bucală, fosele nazale și nu s-a mai putut face nimic.”
Bărbatul a fost prins în scurt timp de polițiști. Este cunoscut pentru trecutul său violent, spun vecinii.
Localnice: „Omul ăsta e la a treia crimă, a făcut 24 de ani de pușcărie. A avut două crime, uite că o luă și pe femeia asta. El ca om era liniștit, nu părea.”
Individul este acuzat acum de omor calificat și riscă să își petreacă tot restul vieţii în spatele gratiilor.