Medicul Gheorghe Mencinicopschi a murit din cauza unei boli devastatoare precum cancerul. Soția l-a dat în judecată pentru a nu pierde casa

Update octombrie 20, 2022 Profesorul Gheorghe Mencinicopschi a murit miercuri, 19 octombrie, în jurul orelor 15:30, în spital, unde era conectat la aparate.

Din luna martie a anului trecut, profesorul Mencinicopschi a început să se confrunte cu probleme grave cu respiraţia. Apropiații spun că boala s-a agravat în perioada detenţiei, profesorul fiind condamnat în 2014,  pentru abuz în serviciu, la opt ani de închisoare. A ispăşit doar doi ani şi o lună, timp în care starea lui s-a agravat considerabil, anunță RTV.

Medicul Gheorghe Mencinicopschi a murit din cauza unei boli devastatoare precum cancerul. Soția l-a dat în judecată pentru a nu pierde casa 1

Din martie 2021, viața sa a depins de aparatul de oxigen. Nu mai era activ, pentru că obosea foarte uşor. Se pare că diagnosticul pus cercetătorului Gheorghe Mencinicopschi a fost fibroză pulmonară.

Fibroza pulmonară este o boală la fel de mortală precum cancerul. Tratamentul existent astăzi nu vindecă, ci ameliorează simptomele.

Farnaz Marzban, Regional Marketing Manager la Boehringer Ingelheim, spune, într-un interviu pentru DCNews, despre fibroza pulmonară că ”este o afecțiune foarte complexă, iar, pentru a asigura un diagnostic și un tratament corect, trebuie să avem o colaborare între diverse specializări medicale. Medicii specialiști trebuie să se întâlnească și să discute pentru a pune un diagnostic corect și a stabili un tratament personalizat pentru pacient.

Acest tip de abordare nu este încă implementată în toată Uniunea Europeană, inclusiv România. Vedem, în România, o nevoie de a optimiza colaborarea dintre diverși medici specialiști printr-o abordare multidisciplinară, ca să ne asigurăm că pacienții primesc tratamentul la timp. În cazul bolii pulmonare interstițiale, este vital pentru pacient să aibă un tratament corect la timpul potrivit.

O problemă majoră observată în România este diagnosticul târziu. Pacienții se prezintă târziu la medicul pneumolog, dar și medicii întârzie diagnosticul, ceea ce întârzie și tratamentul, iar asta nu este bine pentru genul ăsta de pacient, pentru că trebuie să înceapă tratamentul cât se poate de repede.

În principal, este vorba despre medicii pneumologi și radiologi, dar pentru noua indicație de tratament care include fibroza pulmonară, avem nevoie și de reumatologi, care sunt un grup țintă, uneori și de interniști. Depinde de secțiile din fiecare spital în parte, dar trebuie să abordăm problema multidisciplinar. Totuși, grupurile țintă rămân pneumologii, reumatologii și radiologii

În astfel de situații trebuie să ne imaginăm cum ar fi dacă boala ar afecta un membru de familie, deoarece aceste boli sunt mai frecvente la persoanele în vârstă. Imaginați-vă că o persoană dragă are această boală. Cel mai important lucru este ca persoana să aibă un diagnostic cât mai timpuriu și să înceapă tratamentul la timp. Așa cum ziceam mai devreme, opțiunile de tratament disponibile în prezent reduc simptomele și riscul, dar nu pot vindeca pacientul. Asta înseamnă că este vital să începem tratamentul cât mai devreme. Fiecare lună contează. Dacă mama mea ar avea această boală, aș face orice ca ea să primească diagnosticul și să înceapă tratamentul cât mai din timp. Un tratament început târziu are beneficii mult mai reduse

Fibroza pulmonară afectează pacientul atât la nivel emoțional, cât și fizic. Pacientul are nevoie de un spectru larg de servicii medicale și de o abordare multidisciplinară care aduce împreună medici din diverse specializări, așa cum vorbeam anterior. De aceea, planul este să ne asigurăm că pacientul primește un diagnostic corect și tratamentul adecvat cât mai devreme posibil. Viziunea noastră este ca, în viitor, tratamentul să și vindece pacientul, nu doar să reducă simptomele și riscurile, să punem capăt acestei boli devastatoare.

Cred că este important să atragem atenția că fibroza pulmonară este încă o boală foarte puțin cunoscută. Toți am auzit de cancer, de cancer de plămâni, dar fibroza pulmonară este mai puțin cunoscută decât cancerul, deși este la fel de mortală. Așa cum spuneam mai devreme, din nefericire, nu avem un leac pentru această afecțiune, de aceea este important ca pacientul să primească un diagnostic cât mai devreme și să înceapă tratamentul cât mai din timp. Imediat ce primesc diagnosticul, ei trebuie să înceapă tratamentul, altfel boala va progresa și calitatea vieții va scădea”.

Motivul neașteptat pentru care soția l-a dat în judecată

Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul ICA, iar la scurt timp au apărut în presă informați potrivit cărora specialistul în nutriție și alimentație a fost dat în judecată de către soția lui. Mulți s-au gândit că între cei doi s-a iscat un scandal din cauza condamnării, însă motivul a fost un altul.

Ajunși în situația unor ani grei de pușcărie în față și sechestru pe bunurile personale, profesorul și soția lui s-au gândit la o modalitate de a scăpa familia de faliment și de a-și salva locuința, din care partenera lui se temea că ar putea fi chiar evacuată, anunță Antena 1.

Doina, soția regretatului Gheorghe Mencinicopschi, s-a luptat în instanță să salveze casa de sechestrul pus de ANAF, iar soluția a fost să-și dea soțul în judecată.

Prejudiciul estimat de procurori, de aproximativ 60 de milioane de euro, trebuia recuperat, astfel că ANAF a pus sechestru pe mai multe bunuri ale lui Mencinicopschi, printre care și casa din Otopeni în care locuia alaturi de soție.

„Această casă a fost luată pe banii părinților mei și din banii pe un apartament unde stăteam și pe care l-am vândut. Este o mare mizerie. Eu nu pot să-i înțeleg pe oamenii ăștia. Nu au venit să mă dea încă afară din casă, dar nu poți să știi niciodată când pot veni. Probabil că nu se va întâmpla, că nu este confiscată casa, este numai sechestru pe ea.

Și-așa mi-au evaluat-o la o suma de nici castelul Peleș nu valora atât, 450.000 de euro, iar ea valorează 80.000 de euro, iar cu teren, 130.000 de euro. Nu știu cum au făcut această evaluare și cine a evaluat-o”, mărturisea Doina Mencinicopschi în urmă cu ani buni.

În presă s-a zvonit la vremea respectivă că medicul ar fi intenționat chiar să divorțeze de soția lui, la scurt timp după aflarea veștii condamnării, tocmai pentru a solicita partajul, iar astfel soția lui primea jumătate din imobil.

De ce a fost Gheorghe Mencinicopschi condamnat la închisoare

La sfârșitul anului 2008 Gheorghe Mencinicopschi a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție alături de Dan Voiculescu, în dosarul privatizarii Institutului de Cercetări Alimentare, în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, anunță ziare.com.

La 26 septembrie 2013 a fost condamnat de Tribunalul București la șase ani de închisoare cu executare. În data de 8 august 2014 Curtea de Apel București a respins cererea formulată de DNA în apel, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de Mencinicopschi.

Curtea de Apel București l-a găsit vinovat pe Mencinicopschi pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani, cu circumstanțe agravante, pentru care l-a condamnat la opt ani de închisoare.Decizia penală pronunțată de Curtea de Apel București a fost pusă în executare în aceeași zi.

In urma unei decizii definitive a tribunalului Ilfov din 26 septembrie 2016, profesorul Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiționat.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.