Marius Șumudică: ”Dacă Simona a luat acele medicamente, să-și asume și să fie suspendată!”

Update octombrie 24, 2022 Marius Șumudică crede că Simona Halep nu a luat intenționat substanța interzisă dar dacă a luat intenționat atunci să fie suspendată din tenis.

Ce să zic? Nu m-a surprins nimic. Nu știu ce s-a întâmplat, nu vreau să vorbesc, pentru că nu sunt în măsură, dar sunt niște medicamente despre care am înțeles că nu se iau decât în situații foarte dificile.
Marius Șumudică: ”Dacă Simona a luat acele medicamente, să-și asume și să fie suspendată!” 1
(foto: Digi Sport)

Nu cred că se punea problema la Simona să ia astfel de medicamente. Ori cineva a sfătuit-o greșit, ori dacă le-a luat ea, să-și asume și să fie suspendată”, a declarat Marius Șumudică, conform AS.ro.

Simona Halep va fi ștearsă din clasamentul mondial!

Chiar dacă mulți îi cântă prohodul, estimând că scandalul dopajului va însemna finalul carierei, Simona Halep ar putea să-și dorească să revină în circuitul sportiv, deși vârsta – a trecut de 30 de ani – poate fi un impediment major, anunță Adevarul. 

Însă va fi infinit mai greu pentru Halep, care va fi nevoită să o ia de la zero. În caz de dopaj dovedit, tenismenii sunt șterși din clasamentul mondial, astfel că punctajul ei WTA va fi nul.

Simona Halep începe această săptămână pe poziția 12 WTA cu 2.661 puncte, după ce a fost depășită de franțuizoaica Caroline Garcia și de rusoaicele Kudermetova și Kasatkina. În funcție de suspendarea pe care o va primi – și e 99,9% că o va primi – românca va ajunge la coada clasamentului mondial, practic ca o jucătoare nou-intrată în circuit.

Va putea juca la turnee mici sau cu wild-card

După expirarea suspendării – pentru derivați EPO se dau cele mai drastice pedepse, între doi și patru ani – revenirea Simonei va putea fi realizată doar prin participarea la turnee minuscule sau prin wild-carduri primite de la organizatori.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.