Ilinca Vandici nu mai vrea al doilea copil. „E foarte ușor să faci copii, e foarte ușor să-i ai, dar e foarte greu să-i crești, să-i ajuți să se dezvolte, să evolueze așa cum trebuie”

Update octombrie 7, 2022 Ilinca Vandici, prezentatoarea de la „Bravo, ai stil!” explică de ce nu a mai adus pe lume un frățior sau o surioară pentru Zian.

Am avut o perioadă în care am zis că e în regulă, până mi-am dat seama, de fapt, și am descoperit tot citind, tot ascultând cursuri de parenting, tot ascultând terapeuți, tot intrând eu în terapie și făcând terapie și dându-mi seama câte lucruri am eu de vindecat la mine și de rezolvat cu mine, darămite după aceea cu copilul. Și ăla a fost momentul în care am zis: „Ok, e prea mult și n-o să reușesc să ofer așa cum trebuie!”.

Ilinca Vandici nu mai vrea al doilea copil. „E foarte ușor să faci copii, e foarte ușor să-i ai, dar e foarte greu să-i crești, să-i ajuți să se dezvolte, să evolueze așa cum trebuie” 1

Și atunci m-am oprit, am zis: „Nu îmi mai doresc încă un copil, e bun ăsta, hai să încerc să văd la mine ce e de rezolvat, hai să vindec aici, hai să încerc să fiu eu bine cu mine, ca să pot să-i dau lui după aceea extrem de clară toată informația și toată experiența!”. Și da, ăsta este unul dintre motive! Nu-i ușor să ai copii.

E foarte ușor să faci copii, e foarte ușor să-i ai, dar e foarte greu să-i crești, să-i ajuți să se dezvolte, să evolueze așa cum trebuie. Că așa toți creștem, toți ne dezvoltăm, toți evoluăm, dar acum când știu cum ar trebui să se desfășoare lucrurile, sau cum ar fi fost bine să se desfășoare pentru mine, îmi dau seama cât e de greu!

Unu, nu sunt un părinte pregătit, n-am cum să fiu niciodată, pentru că niciodată nu știu ce urmează să se întâmple mâine. Nu pot să mă pregătesc pentru ceva ce nu știu că urmează să se întâmple, deci nu sunt un părinte pregătit. Oricâte cursuri aș asculta, cărți aș citi, nu sunt un părinte pregătit. Doi, greșeala este omenească, copiii noștri nu sunt roboți, ei sunt oameni, noi am greșit, e clar că o să greșească și el!”, a declarat Ilinca Vandici pentru Cancan.ro.

Decizia luată de Ilinca Vandici în legătură cu educația fiului ei: „N-o să vreau să-i controlez viața”

Ilinca Vandici a vorbit despre educația fiului ei într-un interviu pentru Revista VIVA!. Zian are 5 ani, iar părinții săi îi acordă toată atenția de care are nevoie.

Eu cred că societatea e așa cum ne-am făcut-o. La vremea lor, va fi așa cum și-o vor face. E clar că e periculoasă, la fel de bine cum poate să fie frumoasă, însă depinde de fiecare în parte. Nu sunt genul de om sau de mamă care să-și crească copilul sau să vrea, la propriu, să trăiască într-o bulă, ci vreau să fim conștienți de pericolele care ne pasc la tot pasul, de greșelile pe care putem să le facem, repet, de acțiuni care vor avea repercusiuni.

Atât mi-aș dori, nu neapărat să-l protejez de lucrurile astea, pentru că nu am cum, sunt lucruri pe care le putem controla în viață și lucruri pe care nu le putem controla și, din păcate, și Urania Cremene spune asta – ne focusăm prea mult pe lucrurile pe care nu le putem controla, când ar fi mult mai prielnic să ne concentrăm pe cele pe care le putem controla, astfel încât să și putem schimba ceva. Și, atunci, n-o să pot și nici n-o să vreau să-i controlez viața.

Eu vreau să cresc un bărbat frumos, echilibrat, sigur pe el, cu aspirații și cu dorințe înalte, cu țeluri foarte bine definite, cu multă iubire în suflet, cu empatie, cu toleranță. Aș vrea, poate, să fie tot ce n-am fost nici eu când am fost tânără, pentru că n-am știut.

Dacă el va fi așa, sunt convinsă că orice provocare îi va veni în viață, orice primejdie, orice pericol, va putea să le depășească cu brio. Despre asta e vorba, despre bazele cu care el crește și pe care eu încerc să i le ofer, astfel încât, indiferent cu ce o să se confrunte în viață, să reușească să treacă peste”, a declarat vedeta de la Kanal D, potrivit Libertatea.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.