Emily Burghelea, șocată după ce a văzut o femeie care a început să își lovească copilul pe stradă pentru că acesta nu se mai calma. „Și eu sunt mamă, și mie îmi este greu”

Update octombrie 21, 2022 Emily Burghelea se declară șocată după ce a văzut pe stradă femeie care a început să își lovească copilul pentru că acesta nu se mai calma. Vedeta, care este deja mamă știe foarte bine cum este în astfel de situații, însă recunoaște că niciodată nu s-a gândit să își bată copilul, scrie fanatik.ro.

”Eu nu pot să văd așa ceva, pe cuvântul meu de onoare, știu că este greu, și eu sunt mamă, și mie îmi este greu. Și pe mine frustrează când Amedeea plânge și nu pot s-o potolesc, dar asta nu înseamnă că trebuie s-o bat sau s-o lovesc”, a dezvăluit acesta, cu ochii în lacrimi, pe contul personal de Instagram.

Emily Burghelea, șocată după ce a văzut o femeie care a început să își lovească copilul pe stradă pentru că acesta nu se mai calma. „Și eu sunt mamă, și mie îmi este greu” 1

”(…) Mi se pare ceva crunt și poate că sunt eu mai sensibilă pentru că sunt însărcinată, dar așa ceva nu pot, efectiv. Violența de orice fel este o armă ce nu ar trebui folosită în nicio circumstanță cu atât mai mult asupra copiilor…”, a mai adăugat vedeta plângând.

Tantrumurile copilului, o provocare pentru parinti

Tantrumul este o manifestare obisnuita a majoritatii copiilor cu varste intre 1 si 3 ani. Apare in masura relativ egala si la fete si la baieti si se manifesta prin: plans, tipete, urlete, aruncat pe jos, lovituri sau auto-lovituri. Reprezinta o manifestare obisnuita a copiilor si este in fapt manifestarea frustrarii sau supararii acestora, pe care nu o pot exprima verbal, potrivit Regina Maria.
Tantrumurile apar atunci cand cei mici sunt foarte obositi, suparati, frustrati, le e fie foarte foame, fie somn, fie nu obtin exact ceea ce isi doresc.

Toleranta la frustrare este un aspect pe care copiii il invata in timp. In al doilea an de viata supararile sunt foarte frecvente, pentru ca este crescuta capacitatea celor mici de a intelege, in timp ce limbajul ramane in urma. Pe masura ce va aparea si dezvoltarea acestuia, copiii vor putea verbaliza motivele nemultumirilor si tantrumurile vor fi mai rare.

Ce putem face in timpul unui tantrum?

Parintii trebuie sa ramana cat de calmi pot, frustrarea si furia adultilor doar vor determina o situatie si mai complicata. Pentru a putea calma un copil, trebuie intotdeauna sa existe adulti care sa detina controlul situatiei. In functie de cauza furiei copilului, e nevoie fie sa i se distraga atentia, fie doar sa fie strans in brate, fie sa fie scos din mediul in care se afla sau pur si simplu sa primeasca mancare sau sa fie culcat.

Daca un tantrum se intampla doar ca sa atraga atentia parintilor, cea mai buna modalitate de a fi gestionat este sa fie ignorat. Dar intotdeauna sarcina din cauza careia apare revolta trebuie terminata, dupa ce manifestarile de furie au trecut.

Prescolarii si scolarii obisnuiesc sa atraga atentia pentru a obtine ce doresc, dar e de preferat sa nu se intample acest lucru, pentru ca nu va duce decat la perpetuarea comportamentului gresit. Furia nu trebuie niciodata rasplatita cedand, in acest mod doar va valida copilului o manifestare eronata.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.