Update octombrie 7, 2022 Acuzații extrem de grave la adresa unui cunoscut medic ginecolog. Acesta este este audiat astăzi ca suspect, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în cazul “Abatorul de Copii.
“Audiere în calitate de suspect în cazul Abatorul de Copii, care a ieșit la suprafață. Medicul ginecolog Florian Robe sau probabil mai bine zis ‘Mengele’, din cadrul Spitalului Polizu, este acuzat oficial de tentativă la omor calificat prin cruzimi“, a transmis avocatul Adrian Cuculis.
Potrivit avocatului Cuculis, medicul este acuzat că lăsa copiii prematuri să moară sau chiar “îi omora el” pentru a “nu mai ocupa un loc în incubator”.
“Eu am reușit să documentez acest caz, însă reiese din declarațiile date de martori că Polizu, prin acest “Dr. Robe”, era un abator de copii prematuri, aruncați la propiu în coșul de gunoi, până mureau.”, spune avocatul.
Cuculis: „S-a refăcut filmul ororilor”
“Cele explicate mai sus și care sunt extrem de precise, au fost și filmate și pe baza filmărilor s-a refăcut filmul ororilor. De asemenea, toate actele întocmite pentru “mortul viu”, adică copilul care a scăpat cumva dintr-o pungă legată la gură ca să se asfixieze și să moară, au fost făcute în fals ca să acopere abatorul“, a precizat Cuculis.
Avocatul a adăugat că acesta este doar începutul poveștii și probabil vor ieși la iveală și alți părinți care nu știu ce s-a întâmplat cu copiii lor.
Potrivit lui Cuculis, din declarațiile date de asistente și cadrele medicale din Polizu, aceasta era o practică.
Un bebeluș născut prematur, aruncat de medic într-o pungă, salvat de o asistentă. Copilul are astăzi 3 ani
Potrivit surselor Antena 3 CNN, există o singura plângere penală, depusă de părinți, referitoare la un copil care ar fi fost găsit încă viu de o asistentă. Încă respira, punga nu era legată. Aceasta i-ar fi zis medicului, iar el a zis ‘eh lasă ca moare el’. Asistenta, însă, l-a salvat.
Aceleași surse au dezvăluit că în acest caz au fost audiați părinții copilului și mai multe asistente. La audieri asistentele ar fi povestit ca așa se întâmplă cu unii născuți prematur, dar nu se știe dacă alții erau morți sau nu și nici nu există vreo posibilitate ca anchetatorii să mai poată afla acum.
Sursele Antena 3 CNN spun că ar exista și imagini cu medicul când îl aruncă pe copilul în cauză. Fapta s-ar fi petrecut în urmă cu trei ani, la nașterea bebelușului, iar părinții au depus plângere penală anul acesta.
A anunțat mama copilului că bebelușul a murit. După ce o asistentă l-a salvat pe cel mic, medicul a spus părinților că este o minune de Paște și copilul a înviat
Copilul avea 6 luni și un pic când s-a născut și cântărea un kg. Mama spune chiar că medicul a pus-o să semneze că a murit, iar după ce o asistentă a salvat bebelușul, acesta a anunțat-o că a fost o minune de Paște și a înviat, potrivit surselor Antena 3 CNN.
12 ore ar fi stat copilul în pungă până să fie salvat.
Inițial două asistente i-ar fi zis medicului că bebelușul respiră, trăiește, plânge. Medicul le-ar fi spus să-l lase că este mort. Copilul a fost pus într-o pungă și abia după 12 ore o altă asistentă, care trebuia să-l ducă la anatomie patologică, l-a găsit în viață și l-a dus la incubator.
Alexandru Rafila, reacție în cazul medicului ginecolog
Alexandru Rafila a anuntat, la Antena 3 CNN, că există verificări la Spitalul Polizu, după ce Medicul ginecolog Florian Robe, care activeză în cadrul acelei unități medicale, a fost audiat astăzi într-un dosar în care este acuzat de tentativă de omor.
“Inspecția Sanitară este acolo, atât colegi de la Ministerul sănătății cât și de la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.
Am verificat, nu ste un caz nou, este un caz de acum 3 ani, din 2019. Este o anchetă penală în curs, nu putem să intervenim în niciun fel în cadrul acestei anchete.
Inspecția Sanitară nu face anchete. Evaluează modul în care se acordă îngrijirile de natură medicală, dacă se respectă condițiile igienico-sanitare. Nu putem să facem anchetă la Ministerul Sănătății. Nu putem să verificăm decât situația actuală, nu ce a fost acum trei ani.“, a precizat Alexandru Rafila, la Antena 3 CNN.