Update octombrie 21, 2022 Cristina Șișcanu, soția lui Mădălin Ionescu, i-a transmis un mesaj Deliei, pe care o susține, din postura de mamă a 3 copii.
„Declarația Deliei conform căreia ea nu vrea să facă copii și vrea să-și trăiască viața așa a stârnit zumzet. Multe persoane publice au comentat, nicio persoană publică n-a condamnat-o, lucru care mi se pare perfect normal, pentru că nici nu ar avea de ce.
Fiecare om, fie că este femeie, fie că este bărbat are dreptul de a alege cum își trăiește viața. În cazul de față cu copii, fără copii, este alegerea fiecăruia, este liberă să-și aleagă felul în care îți dorește să-și trăiască viața și poate odată pentru totdeauna o să înțeleagă și oamenii care analizează și judecă.
Eu am un copil născut de mine și doi nenăscuți de mine și, eu fiind în situația asta recunosc, mie îmi place să am casa plină, vorba aceea, îmi place să-mi construiesc viața având copiii în ea, dar și așa, nu contează, eu sunt eu, Delia e Delia și este perfect așa cum își dorește ea să trăiască și ar fi bine ca fiecare om să înțeleagă lucrul ăsta și să respecte pe celălalt și să nu intre cu bocancii în viața lui și tot timpul, vai, dacă nu faci copil, dar de ce nu faci așa, dar ți-a venit vremea să te măriți, dar trebuie să te muți ți tu la casa ta, dar trebuie…
Nu, fiecare îți trăiește viața absolut cum vrea și cum simte. Dacă tu ca femeie decizi să nu faci copii asta nu înseamnă că ești mai puțin bună și mai puțin generoasă sau mai puțin iubitoare sau cu o capacitate aproape inexistentă de sacrificiu, nu”, a declarat Cristina Șișcanu, potrivit wowbiz.ro.
Cristina Șișcanu a declarat că femeile care aleg să nu devină mamă nu pot fi de condamnat, însă ceea ce poate fi de judecat, într-o anumită măsură, poate fi categoria de femei care devin mame și care, ulterior, nu se îngrijesc de copiii pe care i-au adus pe lume sau care prezintă chiar acte de violență asupra lor.
„Cunosc persoane foarte apropiate mie, femeie care nu a născut, a hotărât să nu facă copii și este o persoană extrem de generoasă, extrem de iubitoare, îi plac foarte mult copiii, copiii sunt foarte atașați de ea, copiii celor apropiați, deci nu are absolut nicio legătură.
Vreau să vă mai spun un lucru, anumite femei hotărăsc să nu facă copii și din anumite frici, pentru că li se pare un rol atât de important rolul acesta de mamă încât nu se simt suficient de bune pentru a-și asuma această mare responsabilitate și aceasta nu înseamnă că este o persoană rea sau persoană egoistă, asta este o prostie, dimpotrivă.
Amintiți-vă în trecut oamenii făceau copii ca să aibă cine să le dea o cană cu apă la bătrânețe. Deci ăsta nu este egoism? Ar trebui să privim lucrurile din mai multe părți, deci este mult mai profund acest subiect, poate de judecat ar fi mamele care dau naștere copiilor și nu se implică în îngrijirea lor, îi abandonează și chiar sunt violente cu ei. Presiunea socială nu trebuie să primeze în fața a ceea ce simți tu, scurt, clar și cuprinzător”, a încheiat Cristina Șicanu.
Lora îi ia apărarea Deliei
Printre cei care o susțin pe Delia, indiferent de alegerile pe care le face, este Lora. Aceasta a comentat într-o postare făcută de o persoană cunoscută în România, care a criticat alegerea vedetei. Lora i-a transmis că astfel de sfaturi nu se dau pe Facebook, iar Delia are parte de împlinirile pe care și le dorește și fără un copil în viața ei.
”Draga mea dragă, sfaturile prieteneşti de o astfel de intimitate, pe uterul si viata altei femei, nu se dau pe Facebook. In “meseria” ei are mai multă “energie nouă” decât ar putea duce un om fără această vocație, deci nu are cum să îi lipsească ceva ce are din belşug. Cred că s-a săturat să răspundă la întrebarea asta. A epuizat toate motivele şi cred că cel mai cinstit e să înțelegem că există şi această perpectivă. Pup”, este mesajul transmis de Lora, potrivit spynews.