Anca Pandrea, disperată de facturile mari la curent și gaz: „Mi-am mai pus o bluză și halatul. Nu-mi permit”

Update octombrie 12, 2022 Anca Pandrea locuiește singură după moartea lui Iruie Darie. Actrița a declarat că se teme de facturile mari la energie electrică și la gaz.

„Azi au venit să-mi citească apa, nu s-a consumat și am aflat că nu am nimic de plată. Am centrală, dar nu am dat drumul la căldură. Mi-am mai pus o bluză și halatul. Nu-mi permit încă, merge pe curent, apoi pe gaze. Până acum plăteam 500-600 de lei.

Anca Pandrea, disperată de facturile mari la curent și gaz: „Mi-am mai pus o bluză și halatul. Nu-mi permit” 1

Dacă o porneam deja, cum făceam în anii precedenți în această perioadă, cine știe cât ar fi venit factura, de ajung de mănânc gratis la pârnaie. Dar să gândim pozitiv, pentru că dacă suntem atenți la tot ce se întâmplă, înnebunim”, a declarat Anca Pandrea, citată de libertatea.ro.

Facturile uriașe la energie primite de românii care au depășit plafonul de consum. Au fost și de 3-4 ori mai mari

Tot mai mulţi oameni au început să primească facturi astronomice de curent, şi asta pentru lunile de vară.

Consumul s-a raportat la cel de anul trecut, în aceeaşi perioadă, iar dacă a fost mai mare de pragul de 300 de kilowaţi, tariful aplicat este cel de pe piaţa liberă, care s-a triplat din primăvara la unii furnizori, scrie stirileprotv.ro.

Consumatorii nu au fost însă informaţi şi nu ştiau din 2021 că trebuie să facă economii. Între timp, ministrul energiei ne sfătuieşte să schimbăm becurile şi electrocasnicele, dar nu ştie nici el cu ce bani.

Zeci de oameni s-au trezit cu facturi uriaşe la electricitate pentru iulie şi august. Vorbim de sume de 3-4 ori mai mari prin comparaţie cu lunile anterioare.

Cei mai mulţi dintre români nu ştiu că în calculul facturilor este luat în considerare consumul mediu lunar de anul trecut, dar la preţul de acum al kilowatului.

Femeie: „Pentru asta am şi venit. 1.150 de lei. Pe 2 luni de zile acumulate, nu ne-a venit luna trecută factura. Am venit să facem reclamaţie, consumul este ok, dar valoarea facturii nu este. E la un 1,9 lei/kw, nu mi se pare normal, de la 80 de bani.”

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.