Averea uriașă lăsată în urmă de Alexandru Arșinel, avea 3 pensii: case, terenuri și depozite bancare

Update septembrie 30, 2022 Actorul Alexandru Arșinel a murit, joi, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Actorul era internat de mai mult timp, pentru tratarea unor leziuni cauzate de repaosul prelungit la pat. Se confrunta cu numeroase probleme medicale, suferind și un transplant de rinichi.

„În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă. Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis Spitalul Universitar, potrivit stirileprotv.ro.

Averea uriașă lăsată în urmă de Alexandru Arșinel, avea 3 pensii: case, terenuri și depozite bancare 1

Averea însemnată lăsată în urmă de Alexandru Arșinel

Actorul Alexandru Arșinel avea o avere consistentă și multiple surse de venituri, printre care trei pensii: cea de stat, de revoluționar și de handicap. Îl moștenește soția Marilena Arșinel și cei doi băieți, Cristian și Bogdan, scrie hotnews.ro.

Terenuri și case

Conform ultimei declarații de avere, Arșinel deținea patru terenuri:

La Dolhasca (localitatea natală), intravilan și extravilan, moștenire de la părinți
La Sinaia -525mp
La Samurcași-Crevedia, județul Dâmbovița -663 mp

Patru locuințe:

3 case de vacanță în Sinaia, Dolhasca și Samurcași Crevedia
1 apartament de 225 mp în București
Venituri consistente din salariu, drepturi de autor și pensii:

Trei pensii

pensia de stat – 73.512 de lei anual
indemnizație/ pensie de revoluționar – 33.720 lei anual
pensie de handicap – 10.800 lei anual

Sursă venituri Alexandru Arsinel

Salarii
Salariu de 79.366 de lei anual ca director adjunct al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”
Drepturi de autor de 30.120 lei anual

Conturi și depozite bancare

Actorul avea 13 conturi și depozite bancare la mai multe bănci cu sume între 586 si 27.000 lei.

În declarația de avere mai apare un împrumut de 100.000 de mii de euro acordat fiului Bogdan și unul de 160.000 de lei credit pentru o firmă.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.