Update septembrie 14, 2022 Ungaria va rămâne fără fondurile de peste 5 miliarde de euro din PNRR, dar și fără circa 70% din principalele programe finanțate cu fonduri UE în exercițiul bugetar 2021-2027, anunță presa austriacă.
Motivul tăierii fondurilor, fără precedent în UE, este încălcarea repetată de către guvernul Viktor Orban a regulilor statului de drept, precum și încălcarea independenței justiției, informează G4media.ro.
În plus, guvernul Orban este acuzat că direcționează sume uriașe din fondurile europene către rețeaua de oligarhi din jurul său.
Potrivit unei scrisori interne a comisarului pentru buget Johannes Hahn , citate de Die Presse, 70 la sută din fondurile cuvenite Ungariei în trei programe operaționale ale UE ar urma să fie reținute. În plus, fluxul de bani către fundații de interes public controlate de apropiați ai premierului Viktor Orbán, va fi oprit.
Ungaria este „campioană” la nereguli cu fonduri UE
„Astăzi vedem cu toții că trebuie să luptăm pentru democrațiile noastre. În fiecare zi. Este datoria și rolul cel mai nobil al Comisiei mele să protejeze statul de drept.”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în fața legislatorilor europeni.
Von der Leyen a declarat că Comisia va face presiuni pentru a readuce la ordine țări precum Polonia, care subminează independența judiciară, și că va împiedica fondurile UE să ajungă la cele care subminează principiile democratice liberale, transmite hotnews.ro.
„Aș dori să mă concentrez asupra corupției, cu toate fețele ei”, a spus ea.
Ungaria a avut nereguli în aproape 4% din cheltuielile sale cu fonduri UE în perioada 2015-2019, potrivit OLAF, organismul antifraudă al blocului comunitar, de departe cel mai ridicat nivel dintre cele 27 de țări UE.
Bruxelles-ul spune că Ungaria a avut una dintre cele mai mari rate de licitație unică din UE, ceea ce a dus la supraevaluarea sistemică a prețurilor, și a cerut mai multă transparență, concurență reală și responsabilitate în achizițiile publice din Ungaria.