Update septembrie 8, 2022 Vestea că Simona Halep și Toni Iuruc pun capăt relației lor a ajuns și în presa internațională.
„Halep și Iuruc s-au despărțit, după trei ani de relație, la doar câteva zile înainte de aniversarea primului an de căsnicie. Campioana de la Wimbledon din 2019 și bărbatul de 42 de ani aveau planificată cununia religioasă, în luna noiembrie, când urmau să vină 300 de oameni. Dar omul de afaceri a spus acum că s-au separat și că urmează să divorțeze, după ce, inițial, a negat zvonurile”, au notat cei de la Express.co.uk, potrivit click.ro.
„Șocul eliminării Simonei Halep în prima rundă de la US Open a fost urmat de divorțul de magnatul Toni Iuruc”, a punctat și news.com.au, iar firstsportz.com a povestit că „dubla câștigătoare de Grand Slam înfruntă a doua dezamăgire, după ce divorțează de soțul său milionar. Zvonurile sugerează că distanțarea dintre ei este unul dintre motivele principale pentru divorț”, făcând referire și la părăsirea prematură a turneului de Grand Slam.
Și tennis.com a scris despre divorțul celor doi: „Halep și Iuruc s-au căsătorit, în luna septembrie a anului trecut, după US Open, în cadrul unui eveniment generos. «Este un pas extrem de important. Sunt fericită că se întâmplă», spunea Halep în presă, la acea vreme. „Peste tot circulă materiale triste care spun că Simona Halep urmează să divorțeze de soțul ei miliardar Toni Iuruc. Se pare că despărțirea este consensuală”, au titrat cei de la tennistonic.com.
Țara unde ar plănui să se mute Simona Halep, după divorțul de Toni Iuruc
Simona Halep ar avea în plan și mutarea din România. Cucerită de Coasta de Azur, dubla campioană de Grand Slam ar avea drept destinație Nisa, potrivit Orange Sport.
Simona și-a petrecut mult timp în această parte a Franței în ultimul an. Mai exact de la începutul colaborării cu Patrick Mouratoglou. Antrenorul deține acolo cea mai mare bază de antrenament din Europa, informează gsp.ro.
Toni Iuruc a confirmat public divorțul dintre el și Simona Halep, după un an de mariaj.
„Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică…. De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere!”, a spus Toni Iuruc, potrivit Fanatik.