Update septembrie 17, 2022 Preotul Visarion Alexa a fost reținut astăzi de Poliție după ce în urmă cu o lună o femeie l-a acuzat că a agresat-o sexual. Acesta ar fi recunoscut fapta în timpul audierilor.
Potrivit unui comunicat al poliției din București, ofițerii au fost sesizați pe 17 august de către femeia agresată sexual. Doar după o lună, pe 16 septembrie, bărbatul a fost dus la audieri, anunță Stirile Pro Tv.
„În data de 17 august a.c., poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.
Polițiștii au demarat de îndată investigațiile, iar ulterior, în data de 16 septembrie a.c., bănuitul a fost condus la sediul subunității pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.
Activitatea polițiștilor a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul poliției.
Reacția Bisericii
Părintele Visarion Alexa a fost suspendat de la slujirea preoțească, până la finalizarea anchetei, a anunțat, într-un nou comunicat, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.
„Arhiepiscopia a confirmat că luni va începe ancheta acestui caz nesfârșit de trist. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este suspendarea de la slujirea preoțească”, a transmis Vasile Bănescu într-un comunicat de presă.
„Vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut șocantă. Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum în sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează”, a transmis Vasile Bănescu, sâmbătă, într-un comunicat de presă, potrivit Libertatea.
Părintele Visarion Alexa, reţinut de Poliţia Capitalei
Noi detalii ies la lumină în cazul preotului Visarion Alexa. Avocata femeii care l-a acuzat de agresiune sexuală iese în față și face anumite dezvăluiri. Se pare că cei doi ar fi avut „o relație de prietenie de aproximativ 2 ani”, anunță impact.ro.
„A existat o relație de prietenie de aproximativ 2 ani. Dublată de relația enoriaș-duhovnic. Pe fondul acestei prietenii a avut loc un eveniment care datează din aprilie 2022. Nu a existat o relație foarte profundă”, a declarat avocata reclamantei.