Update septembrie 6, 2022 Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei la magazine Penny, după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care alimente expirate, vitrine frigorifice cu praf si insecte, spaţii de depozitare neigienizate. Zeci de unităţi au fost închise de echipele de control.
„Alte sancţiuni, aceleaşi abateri! A trecut prea mult timp de când nimeni nu a evaluat corespunzător activitatea acestui retailer. Iar el a uitat să mai fie suficient de atent cu dumneavoastră, consumatorii. Ne vom vedea curând cu conducerea celor de la Penny. Sunt convins că au scuze, justificări, explicaţii şi alte zeci de variante, altele decât acelea de a pune mâna pe mop sau de a o băga în buzunarul companiei pentru a înlocui echipamentele prea vechi”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, citat de hotnews.ro.
Echipele de control au găsit mai multe nereguli, printre care: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor legume şi fructe necurăţate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite; comercializarea unor produse congelate cu exces de gheaţă şi modificări organoleptice; comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficienţe de etichetare (lipsa unor ingrediente de pe etichetă); comercializarea unor ouă sparte, în cofraj; depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment.
Comisarii ANPC au mai constatat: utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare, praf; utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificaţie-patiserie, neigienizate corespunzător şi a unor tăvi arse; folosirea unor condiţii de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar; deficienţe de etichetare a produselor alimentare şi nealimentare (lipsa unor menţiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.); comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate.
Alte deficienţe au fost nerespectarea regimului promoţiilor (nu se menţionează perioada în care se derulează promoţia, nu există la vânzare produsul de referinţă pentru pachetele multi pack); folosirea unui spaţiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu paviment deteriorate; nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători; neafişarea ingredientelor cu potential allergen al produselor care se vindeau vrac; lipsa afişării preţului unor produse, la raft; existenţa unor neconcordante între preţul produsului de la casa de marcat şi cel de la raft.
29 de magazine Penny închise temporar
Au fost controlate 256 de magazine, aparţinând lanţului Penny, dintre cele 306 pe care compania Rewe România SA le administrează în ţara noastră. Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat 333 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, şi au oprit definitiv de la comercializare produsele neconforme, în valoarea de peste 100.000 de lei.
De asemenea, au fost închise temporar 29 de unităţi până la remedierea deficienţelor, iar pentru alte şase magazine, dintre care patru în Bacău, câte unul în Prahova şi Giurgiu, a fost luată decizia închiderii până la şase luni.