Klaus Iohannis: „Nu cred că în România vom avea o criză alimentară…știți cu toții că lucrurile sunt bine gestionate”

Update septembrie 21, 2022 Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații de la New York, unde participă la Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Președintele spune că vor exista și creșteri de pensii și salarii, care să compensese majorările de prețuri și rata ridicată a inflației:

Nu cred că în România vom avea o criză alimentară și nu cred că undeva în Europa vom avea o criză alimentară. Vom avea este posibil, din păcate, o creștere la prețurile unor alimente, dar trebuie să fim foarte conștienți, această criză alimentară va lovi prima dată statele mai sărace și de acolo criza poate să aibă repercursiuni foarte grav și pentru noi.”, a declarat Iohannis, potrivit Europa FM.

Klaus Iohannis: „Nu cred că în România vom avea o criză alimentară...știți cu toții că lucrurile sunt bine gestionate” 1

Klaus Iohannis a mai declarat că coliția de guvernare PSD-PNL-UDMR funcționează și că nu există „disensiuni”:

Acum haideți să lămurim chestiunea cu așa zisele disensiuni. Sunt două partidă mari care formează o coaliție, amândouă partidele încearcă să se profileze, este o lucru absolut natural în politică și în realitate coalița funcționează, guvernul funcționează, și știți cu toții că lucrurile sunt bine gestionate.

Klaus Iohannis dă asigurări că energia nu va fi raționalizată

Klaus Iohannis, citat de Radio Romania Actualitati: Trebuie să evităm să risipim energia. Când plecăm de acasă putem să permitem ca locuința să fie un pic mai rece. Dacă plecăm, putem să stingem lumina, dacă nu este nevoie să folosim anumite aparate electrice, ele pot fi fără probleme scoase din priză și așa mai departe. Nu ne dorim și nu se va întâmpla ca românii să stea în frig, cum nu se va întâmpla să li se stingă lumina, cum se spune.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.