Emily Burghelea, de urgență la spital, însărcinată cu al doilea copil. „mie îmi este puțin răuț”

Update septembrie 11, 2022 În urmă cu doar câteva săptămâni, Emily Burghelea a aflat, din greșeală, că este însărcinată pentru a doua oară. Fericirea nu a putut fi descrisă în cuvinte pentru influencăriță și pentru soțul ei, mai ales că nimeni nu se aștept la un asemenea verdict.

Ironia sorții face ca aceasta a aflat vestea cea mare numai în momentul în care a fost nevoită să ajungă la urgențe pentru a face investigații după ce ar fi avut stări de rău, însă fără să se gândească vreo clipă că, de fapt, ar fi vorba despre un copil.

Emily Burghelea, de urgență la spital, însărcinată cu al doilea copil. „mie îmi este puțin răuț” 1

Acum, la distanță de câteva săptămâni de la aflarea veștii, Emily Burghelea a ajuns din nou la spital din cauza stărilor de rău, scrie wowbiz.ro.

„Bebe este bine, mie îmi este puțin răuț, am exagerat cu activitatea în ultima perioadă, nici nu prea am avut poftă de mâncare, nici nu am prea dormit suficient…”, a spus Emily Burghelea pe Instagram.

Emily Burghelea nu a știut că este însărcinată până când nu a ajuns de urgență la spital

Deși multe vedete aleg să îți țină secretă sarcina până trec de primul trimestru, tocmai pentru a se asigura că totul este bine, Emily nu a avut această ocazie. Vedeta susține că a fost o surpriză chiar și pentru ea.

„Nu a știut nimeni, nici măcar noi nu am știut! Dacă nu ajungeam atunci la Urgență, nu știu când aș fi aflat sau cum aș fi aflat.

Practic, bebelușul nu mai știa ce să facă să zică: mami, sunt aici! Iar eu cu toată agitația, cu trezitul de dimineață la emisiune, cu toate proiectele, cu toate chestiile care se întâmplă, cu Amedeea, nu am sesizat, nu am prea simțit.

Și mai e o chestie: după ce naști, o perioadă mai lungă de timp nu ai menstruație și neavând menstruație, mai ales că am alăptat-o și pe Amedeea foarte mult, cumva s-a pierdut reperul clasic”, a declarat Emily Burghelea, citată de playtech.ro.

Emily și Andrei s-au descurcat excelent la creșterea primului copil și speră ca rețeta să funcționeze și peste jumătate de an, când se va naște bebelușul. În caz de urgență, cuplul va apela la mame.

„Amedeea este un copil bun, nu mă solicită chiar așa de tare. Având în vedere că am crescut-o de când s-a născut doar eu și Andrei, cumva ne-am făcut un ritual destul de bine pus la punct, dar acum nu știu cum va fi cu doi.

Mi-ar plăcea foarte tare să pot să îi creștem eu și Andrei pe amândoi. O să vedem. Dacă o să simțim că avem nevoie, poate o să mai apelăm la părinți, dar, sinceră să fiu, nu cred că aș vrea să angajez o bonă neapărat. Adică aș prefera să fie mama sau mami soacră, cineva din familie”, a precizat Emily.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.