Update septembrie 8, 2022 Schimbări majore în viața Simonei Halep. Urmează divorțul și mutarea din România.
Simona Halep a dispărut complet după eliminarea de la US Open. Nu a mai oferit declarații, nu a mai fost văzută în public și nu a mai postat nimic pe rețelele de socializare. De vină ar fi problemele din viața personală, divorțul de Toni Iuruc, anunțat de Gazeta Sporturilor.
Simona Halep ar avea în plan și mutarea din România. Cucerită de Coasta de Azur, dubla campioană de Grand Slam ar avea drept destinație Nisa, potrivit Orange Sport.
Simona și-a petrecut mult timp în această parte a Franței în ultimul an. Mai exact de la începutul colaborării cu Patrick Mouratoglou. Antrenorul deține acolo cea mai mare bază de antrenament din Europa.
În perioada în care s-a pregătit în capitala Coastei de Azur, Simona Halep ar fi primit vizita mamei sale, Tania Halep, în jurul sărbătorilor pascale din acest an.
Totul pentru a-i prezenta mamei sale oraşul de vis în care urma să se concentreze toată activitatea sa. Apropiaţii ar fi fost informaţi, deja, că se simte atrasă de Nisa şi că ar lua în calcul mutarea definitivă în Franţa.
Simona Halep și Toni Iuruc vor divorța
Toni Iuruc a confirmat public divorțul dintre el și Simona Halep, după un an de mariaj.
„Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică…. De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere!”, a spus Toni Iuruc, potrivit G4Media.