Update august 6, 2022 Vlăduța Lupău și partenerul ei de viață, căruia i-a jurat iubire veșnică în anul 2019, au devenit pentru prima dată părinți, astăzi, 6 august.
În cursul nopții trecute, artista a ajuns la un spital din Cluj, iar drept dovadă că totul a decurs așa cum trebuie este imaginea publicată de fotbalist.
Adi Rus a publicat prima imagine cu fiul său. Sportivul i-a fost alături artistei în ziua cea mare și direct de pe holurile spitalului le-a dat tuturor vestea cea mare. Vlăduța Lupău a născut primul ei copil, perfect sănătos, pe care, cel puțin deocamdată, părinții vor să îl țină departe de lumea publică, scrie wowbiz.ro.
”Iubirea mea, soarele meu, te-am dorit, ne-am rugat și te-am primit în această zi de sărbătoare 06.08.2022. Nu o să pot să-i mulțumesc vreodată Lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat”, a scris Adi Rus în dreptul imaginii.
Ulterior, fotbalistul și-a continuat destăinuirile în calitate de proaspăt părinte. Tânărul de 28 de ani spune că are deja pregătită pentru fiul său cea mai importantă lecție de viață.
”O să te învăț un singur lucru, să ai frică doar de Dumnezeu în viata asta și să te rogi Lui”, a mai adăugat sportivul.
După ce în urmă cu ceva timp au anunțat public că au ales numele copilului, dar au preferat atunci că-l țină secret, acum fotbalistul a dat tot din casă. Cei doi au ales un nume special pentru fiul lor, din Biblie, care înseamnă ”lumina mea”.
De asemenea, el a avut grijă să își pună și soția, devenită acum mamă, după două sarcini pierdute, pe un piedestal.
”Rus Iair, ești BINECUVÂNTAREA MEA! PS: a fost dragoste la prima vedere. @vladutalupau te iubim cel mai mult, mamă eroină”, a concluzionat soțul artistei.
Trei camere pregătite pentru bebelușul artistei
Băiețelul are deja trei camere pregătite pentru el.
Vlăduța a precizat că a pregătit o cameră pentru bebeluș în apartamentul în care ea și soțul ei locuiesc moment, dar s-a asigurat că are una pe placul ei și în noua casă în care se vor muta după naștere. Totodată, micuțul are o cameră doar pentru el și la bunici, scrie spynews.ro.
Cântăreața nu s-a sfiit să le dezvăluie fanilor ei și greutatea la care a ajuns în sarcină. În total, Vlăduța Lupău a pus 12 kilograme, ajungând astfel la greutatea de 68 de kilograme, în prezent.