Update august 16, 2022 Tragedie aseară pe DN1. O familie a fost spulberată 1 de o mașină condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani. În urma impactului, un bărbat de 44 de ani a murit pe loc, iar fiica acestuia în vârstă de 11 ani s-a stins la spital, unde a ajuns în stop cardio-respirator. A supraviețuit doar mama fetei, care este acum internată în stare gravă, anunță Observator Tv.
Fetița de 11 ani a fost transportată la spital fiind în stop cardio-respirator, însă medicii nu au putut să o mai salveze și au constatat decesul, potrivit ziarulincomod.ro.
„Femeia suferă de traumatism cranio-cerebral și toraco-abdominal și fractură de șold”, transmite un medic de la fața locului despre mama copilei.
Tragedia s-a produs pe DN 1, în localitatea Păuleşti, zona Movila Vulpii, sensul Braşov către Ploieşti. Familia oprise mașina pe marginea drumului și, din primele informații, se pare că cei trei au traversat să cumpere pâine de pe partea opusă.
Șoferul nu a putut evita impactul
Tânărul aflat la volan nu a mai avut cum să-i evite. Acesta a fost testat de poliţişti pentru consum de alcool, rezultatul fiind negativ.
La locul accidentului salvatorii au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță de terapie intensivă mobilă.
Clipe de groază pentru trei surori, în Botoșani. Cea mică a ajuns la spital în urma unui accident
Trei surori au fost implicate, luni seară, într-un accident rutier, în judeţul Botoşani, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe corosabil şi a ajuns pe câmp.
”Trei surori de 15, 20 şi 22 de ani au trecut prin clipe de groază după ce maşina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în această seară, între Dorohoi şi Dumeni”, a transmis, luni seară, ISU Botoşani, conform Stirile Pro Tv.
Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă aparţinând SAJ.
”Echipajele au găsit autoturismul în afara părţii carosabile. Cele trei fete erau ieşite din maşină. Două dintre ele au primit ajutor medical la faţa locului. Cea mai mică dintre ele a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, au mai transmis pompierii.
Pompierii au înlăturat pericolul de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.