Antrenorul Mouratoglu, mesaj după ce Simona Halep a reintrat în Top 10: ”Nu am mai văzut un asemenea popor care îşi sprijină atât de puternic campioana, peste tot în lume”

Update august 16, 2022 Simona Halep trece prin momente bune, semn că alegerea ca antrenor al lui Patrick Mouratoglu a fost o decizie perfectă. Antrenorul Patrick Mouratoglu le-a mulţumit românilor care au încurajat-o pe Simona Halep la turneul de la Toronto, felicitându-i pentru faptul că îşi sprijină atât de tare campioana, informează G4Media.

În primul rând, vreau să le mulţumesc românilor din tribune care au încurajat-o pe Simona pe parcursul unei săptămâni încheiate cu o victorie. Nu am mai văzut un asemenea popor care îşi sprijină atât de puternic campioana, peste tot în lume. În al doilea rând, vreau să le mulţumesc celor din echipă care au fost aceste zile alături de Simona. În al treilea rând, vreau să o felicit pe Simona.

Antrenorul Mouratoglu, mesaj după ce Simona Halep a reintrat în Top 10: ”Nu am mai văzut un asemenea popor care îşi sprijină atât de puternic campioana, peste tot în lume” 1

Ai fost un competitor incredibil toată săptămâna şi ai demonstrat încă o dată de ce ai o carieră atât de mare. Încă o dată, este o onoare pentru mine să fiu alături de tine. Este primul nostru titlu împreună şi este unul mare, cu 18 din primele 20 de jucătoare din Top WTA la start. Înseamnă mult şi ne face să ne dorim mai mult. Luni, vei reveni în Top 10, o nouă bornă”, a scris Mouratoglu, pe Facebook.

Simona Halep a câştigat, duminică seară, turneul de la Toronto şi a revenit în Top 10 WTA. Este primul titlu al româncei cu Mouratoglu antrenor.

Simona Halep după ce România a fost confundată cu Ungaria la Toronto

Simona Halep (30 de ani, 6 WTA) a câștigat turneul de categorie WTA 1000 de la Toronto, dar la conferința de presă a avut parte de o întrebare bizară.

Sportiva a fost întrebată de o jurnalistă cum va sărbători alături de fanii maghiari la Toronto, din cauza unei confuzii între România și Ungaria, cum s-au mai produs în repetate rânduri, potrivit Digi Sport.

Simona Halep a răspuns la întrebare și a explicat că nu va exista o celebrare propriu-zisă a câștigării turneului. În același timp, sportiva a ținut să le mulțumească fanilor și a accentuat cuvântul ”români”.

Vom sărbători mâine pe terenul de tenis pentru că voi merge la Cincinnati, așa că vom fi cu toții la antrenament.
Aceea va fi sărbătoarea noastră, nu există foarte mult timp pentru așa ceva, asta vreau să spun, am deja alt turneu programat, încerc să mă recuperez și să fiu pregătită pentru următorul meci.

Cât despre fani, despre fanii români, au fost minunați și vreau să le mulțumesc pentru că au venit și m-au susținut”, a spus Simona Halep.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.