Update august 5, 2022 Andreea Bălan a povestit în podcastul lui Radu Constantin cum a reușit să piardă bani, inclusiv cum a luat o țeapă de 90,000 de euro.
Vedeta Antenei 1 a pierdut 90.000 de euro după ce începuse să se repună pe picioare din punct de vedere artistic, la ceva timp de la destrămarea trupei Andre.
„Am realizat că atunci când ești mai sus, căderea e mai abruptă. Eram Andre, iar apoi a trebuit să îmi iau în piept cariera solo. M-am chinuit, a fost foarte greu. A durat mult. Tot timpul reinvesteam”, a povestit Andreea Bălan pe Youtube, potrivit Fanatik.
După ce primii bani câștigați din trupa Andre s-au dus pe apa sâmbetei, a început să investească mai mult în ea. A stat cu chirie o lungă perioadă și a strâns din dinți dorindu-și o carieră solo.
Andreea Bălan, țeapă de 90.000 de euro
Nici nu bine s-a așezat la capitolul financiar că a venit a doua mare lovitură a vieții sale. A pierdut 90.000 de euro, dați pe un apartament în care nu s-a mai mutat niciodată.
„A doua lovitură a fost când mi-am cumpărat un apartament. Am dat 90.000 de euro. Nu l-am mai primit niciodată. Au dat faliment, au fugit cu banii…
Și aia a fost. Era a doua oară când pierdusem bani în viață. Prima oară pierdusem când eram în Andre, dar asta a fost pe barba mea”, a declarat Andreea Bălan.
Andreea Bălan, surpriză în vacanță
Andreea Bălan a ales o destinație de vis la mare, iar vedeta se bucură alături de fetițele ei în vacanță, tocmai în Bulgaria.
După întoarcerea din competiția America Express, Andreea Bălan a avut parte de o surpriză în vacanță, asta după ce e la un restaurant de lux a fost pusă piesa ei, iar vedeta s-a bucurat enorm să se audă la locație.
”Ce frumos! Mulțumesc! Mi-au pus piesa mea. Mulțumesc foarte mult! Foarte drăguț!”, a declarat Andreea Bălan pe rețelele de socializare, potrivit spynews.ro.