Update iulie 11, 2022 Vremea extremă continuă să-și facă prezența. Într-o perioadă în care trecem de la caniculă la furtuni și apoi iar la caniculă, iată că în România au căzut și câțiva fulgi.
S-a întâmplat în masivul Bucegi, în apropiere de Vârful Omu. Mai exact, imaginile au fost surprinse la stația meteo de la Vârful Omu, anunță Stirile Pro Tv. Conform Meteo Plus, luni dimineața la meteo de la Vârful Omu s-au înregistrat zero grade Celsius.
Cât ţine valul de aer rece. În ce regiuni lovesc furtuni puternice şi ploi
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), luni, 11 iulie, vremea va fi relativ răcoroasă în majoritatea zonelor, exceptând extremitatea sudică şi de sud-est, unde valorile termice diurne vor fi apropiate de cele normale. Astfel, maximele se vor încadra între 19 şi 29 grade Celsius, iar cele minime între 5 şi 6 grade Celsius în depresiunile Carpaţilor Orientali, iar pe litoral vor fi cuprinse între 18 şi 20 grade Celsius.
În nordul, nord-estul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane, cerul va avea înnorări temporar accentuate pe timpul zilei când local vor fi averse şi pe arii restrânse descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă pot depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi doar pe spaţii mici vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va avea unele intensificări la munte şi pe alocuri în celelalte zone, îndeosebi în sud-vest.
Izolat, cu precădere pe văi şi în depresiuni, în a doua parte a nopţii se va forma ceaţă. În Bucureşti, meteorologii anunţă vremea predominant frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 28 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 14 grade Celsius, uşor mai coborâtă, până la 11 grade Celsius, în zona periurbană.
30 grade Celsius, în estul Munteniei
Marţi, 12 iulie, vremea va fi răcoroasă în regiunile nordice unde în cursul zilei vor fi înnorări temporare, averse şi pe alocuri descărcări electrice. În restul ţării, conform ANM, vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil şi ploi izolate, dar dimineaţa şi noaptea va fi încă răcoare, anunță Adevarul.
Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 30 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în estul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 7 grade Celsius în depresiunile Carpaţilor Orientali şi între 17 şi 20 grade Celsius pe litoral.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua pe crestele montane şi cu totul izolat în rest. Vor fi condiţii de ceaţă, în a doua parte a nopţii, mai ales în depresiuni. În Capitală va fi vreme frumoasă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă va fi de 29 grade Celsius, iar cea minimă de 15 grade Celsius, uşor mai scăzută în zona periurbană.
Miercuri se încălzeşte uşor
Miercuri, 13 iulie, vremea se va încălzi uşor şi va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, dar cu înnorări temporare şi pe arii restrânse averse, după-amiaza, la munte în centrul şi nord-estul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în nord-est şi pe crestele montane.
Conform ANM, temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Se încălzeşte şi în Bucureşti, dar va fi vreme răcoroasă dimineaţa şi noaptea.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28 grade Celsius, iar cea minimă va avea valori cuprinse între 14 şi 16 grade Celsius.
Vezi aici Video: