Update iulie 31, 2022 România are parte de fenomene extreme în aceste zile. Furtuni, grindină după secetă prelungită. Pe Valea Brodinei grindina cade de zici că ninge.
Meteorologii anunță că duminică vremea se strică în cea mai mare parte a țării. Specialiștii au emis două avertizări, cod galben și cod portocaliu de instabilitate, valabile până luni.
Codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabil 24 de ore, începând de duminică, la ora 10.00, anunță Antena 3.
În următoarele ore vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului.
Vor fi averse descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp. Pe parcursul nopții aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere, precizează meteorologii.
Codul portocalaiu va fi în vigoare de duminică, la ora 10.00, până luni, la ora 3.00.
În intervalul menționat, local în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zona Carpaților de Curbură vor fi averse torențiale ce vor acumula local 40…60 l/mp. Acestea vor fi asociate și descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină, precizează meteorologii.
Mai multe stațiuni de pe Valea Prahovei au rămas fără apă potabilă
Operatorul regional de apă Hidro Prahova a oprit duminică furnizărea apei potabile în staţiunile de pe Valea Prahovei, ca urmare a problemelor cauzate la captările de apă pe fondul fenomenelor meteo extreme din cursul nopţii,, scrie Agerpres. De asemenea, patru localități din Prahova nu au curent, după ce mai multe linii de tensiune și puncte de transformare au fost afectate de vremea rea, anunță Hotnews.
Conform unui anunţ postat pe pagina de Facebook a operatorului, furnizarea apei va fi oprită la Azuga, dar şi în Sinaia (zona centrală, cartierele Izvor şi Platou Izvor) şi Buşteni (cartierele Zamora şi Poiana Ţapului), din cauza condiţiilor meteo extreme care au afectat captările de apă de unde se alimentau toate zonele avariate, în urma căderii aluviunilor de pe versanţi.
Sistarea apei potabile se va menţine până la decolmatarea captărilor respective.
În cursul nopţii a fost valabil un Cod roşu de averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină în localităţile, Breaza, Sinaia, Comarnic, Buşteni, Brebu, Valea Doftanei, Cornu, Azuga, Sotriile, Proviţa de Sus, Adunaţi, Secăria şi Talea.
Pentru aceste localităţi a fost emis mesaj RO-ALERT.
„Ninge” cu grindină Valea Brodinei, Suceava:
Vezi aici Video: