Update iulie 19, 2022 Cine crede că poate merge oricând şi oriunde cu trotineta electrică se înşeală. Ca şi în cazul bicicliştilor, şi pentru utilizatorii de trotinete electrice există o serie de reguli a căror nerespectare atrage amenzi. Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, bicicletele şi trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă.
În lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. Pentru a conduce o trotinetă electrică sau o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul trebuie să aibă cel puţin 14 ani, iar casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, informează adevarul.ro.
De asemenea se interzice conducătorilor de trotinetă electrică sau de bicicletă, după caz, să circule în interiorul localităţilor în care nu funcţionează iluminatul public, precum şi în afara localităţilor, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
„Nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenţie, şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, respectiv 4-5 puncte amendă (580 – 725 de lei) sau cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, respectiv 6-8 puncte amendă (870 – 1.160 de lei)”, precizează IPJ Argeş.
Tudor Galos a scris: „Dragi trotinetiști, așa vă vedeți în oglinda retrovizoare într-un SUV (ignorați numărul de pe oglindă, este de la fostul proprietar). Mai mult, așa vă vedeți când sunteți în dreptul mașinii. Dacă sunteți mai în spate, sunteți foarte greu de remarcat.
Eu am aproape 25 de ani de șofat și tot îmi este greu să vă observ. Ce șansă credeți că aveți cu un puști căruia mami și tati i-au luat un X5?
Pe scurt, vă rog eu:
Echipament de protecție, minim cască (nu căști audio, că gealatul din poză).
Ceva reflectorizant pe voi.
Instinct de supraviețuire, nu de turmă. Respectați regulile de circulație.”