Litoralul românesc este gol în mijlocul sezonului estival. Proprietarii încep să își scoată hotelurile și terasele la vânzare

Update iulie 19, 2022 Patronii de hoteluri și-au dat seama că au pierdut lupta cu Bulgaria și Grecia și s-au apucat de vândut. Cifrele arată că numărul turiştilor a scăzut faţă de anul trecut, de la 140.000 la 80.000. Nemulţumiţi nu sunt doar clienţii ci şi- evident- proprietarii de hoteluri.

Stațiunea Mamaia are cel mai mult de suferit anul acesta. Inima stațiunii are plaje foarte lungi de 300 de metri, acolo, anul trecut, operatorii nu au avut permisiunea de a oferi turiștilor facilități: beach baruri, terase, șezlonguri sau umbrele, scrie observatornews.ro.

Litoralul românesc este gol în mijlocul sezonului estival. Proprietarii încep să își scoată hotelurile și terasele la vânzare 1

Lucrul acesta i-a îndepărtat pe turiști. Anul acesta, în schimb, toate aceste facilități sunt posibile după ce autoritățile locale le-au permis, însă este mult prea târziu. Turiștii s-au reorientat, fie spre sudul litoralului, fie spre alte destinații.

Și tarifele mari la cazare, deși am stat de vorbă cu hotelierii și ne-au spus că că acestea au crescut cu 5-10%, nu mai mult. Însă, pentru turiști, tarifele par mari, la fel și la mâncare sau la parcare. Toate lucrurile acestea i-au îndepărtat pe oamenii care ar fi trebuit să fie aici să își petreacă vacanța de vară.”

Așa se face că unii patroni de hoteluri s-au hotărât să își vândă unitățile. Sunt cel puțin șase-șapte hoteluri mari din stațiunea Mamaia care au fost vândute sau sunt pe punctul de a fi vândute. Suntem în centrul stațiunii Mamaia, aici magazinele și terasele, unele dintre ele sunt închise sau cu scaunele goale din lipsă de clienți.

Profesorul Universitar Cristian Paun a scris: „Lumea e surprinsă că nu prea e lume la Marea Neagră în weekend, ca în alte dăți. Nu înțeleg de ce e suprinsă?
P
ăi, la ce blocaj și trafic e pe autostradă, carburantul a ajuns să coste mai mult decât două nopți de cazare. De fapt, cazarea (deloc ieftină) a ajuns să fie la Mamaia cel mai ieftin lucru din bugetul unei descinderi de weekend la mare. Cu banii dați pe mâncare, ajungi să faci 2-3 ”city-break”-uri cu ce scoți din buzunar pe o astfel de aventură.

Iar lucrurile vor merge din rău în mai rău!”

Care este cea mai mare problemă a litoralului românesc: “Nu mai poate genera amintiri frumoase”

Jurnalistul Lucian Mîndruță a venit cu o nouă abordare a cauzelor pentru care românii aleg destinații din alte țări, anunță ziare.com. Acesta crede că cea mai mare problemă a litoralului românesc este faptul că nu mai poate genera amintiri frumoase, după cum a scris într-o postare pe pagina sa de pe Facebook:

Cred că cea mai mare problema a litoralului românesc e faptul că nu mai poate genera amintiri frumoase.
El însuși, fără niciun ajutor. Fără să te îndrăgostești, fără să vezi primii pași pe nisip ai copilului…

Doar el, de la restaurant la hotel și până la plajă.
Sunt câteva locuri bune și frumoase – dar marea majoritate par făcute doar să bifeze o necesitate, nu să ofere o experiență.

“Aici mănânci, aici dormi, acolo faci plajă, mai încolo faci baie și cam asta e. Seară, mergi la circul italian sau te plimbi matale pe faleză”.

Cam asta e toată oferta pentru un om obișnuit, care se culcă la miezul nopții, nu merge în club decât maxim o dată, vrea să se bucure de vacanță (și poate chiar reușește) însă la final, când trage linie, NU-ȘI POATE AMINTI mai nimic de povestit acasă.

Ori tocmai din cauza asta mor destinațiile. Când nu poți spune nimic despre ele, nu neapărat când te plângi, inclusiv de prețuri. În fond, oamenii se plâng de prețurile Parisului și tot se duc!

Litoralul nostru a început că un fel de a savura marea, plajă, soarele, orizontul.

Acum toate astea au fost industrializare, reglementate, taxate dar mai ales standardizate. Nu ai de ce să alegi hotelul asta versus ălălalt. Terasă asta versus altă. Din nou: cu ceva excepții, că să fie clar. Vorbesc de marea majoritate a locurilor, care dau marea majoritate a experiențelor.

În cazul Mamaia și spre nord, inclusiv Năvodari, sejurul seamănă tot mai mult cu o vacanță în Militari, dacă cumva ar apărea o plajă la Apărătorii Patriei. E o vacanță la bloc, pentru oameni care trăiesc la bloc, și nu e vină lor că nu mai simt nevoia să se mai întoarcă.

Ce s-ar putea schimbă și cum?

Nimic. Nu se mai poate face nimic, cel puțîn în jurul Constanței, mai ales în zona Mamaia și Năvodari, pentru că pur și simplu nu mai e loc.

Am pus acolo – cu complicitatea bănuită a autorităților locale – cartiere de blocuri și în spatele lor alte blocuri, pompos numite ”Residence”, în care experiență e similară ce cea a conservelor pe raft la supermarket.

Te-ai întoarce acolo după primul sejur?

Doar dacă ai reuși cumva să păstrezi în minte, vreme de un an, fiorul unei plăceri generate de IMAGINEA locului, de mirosul lui, de zâmbetele localnicilor…

Se întâmplă asta pe litoralul nostru? Foarte rar.

Revii fericit de acolo? Și mai rar. Ții minte vreo bucurie pe care vrei să o repeți? Poate. Dar foarte rar ea ține de loc și mult mai des de persoană cu care ai fost acolo…

Și atunci, atunci de ce te-ai mai întoarce? Ce amintire poate să te tragă înapoi?

Puneți întrebarea asta oricărui investitor în hoteluri, restaurante, oricărei autorități locale și, în 99% din cazuri veți primi înapoi o privire goală.

La fel de goală că sticlă pe care o bei în fiecare seară ca să găseșți în alcool ceea ce trebuia să-ti aducă locul…“, a scris Lucian Mândruță.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.