Ionel Ganea și-ar fi bătut nevestele, copilul și avocatul. Soția sa a obținut ordin de protecție

Update iulie 31, 2022 Ionel Ganea este suspectat de violență la adresa femeilor care s-au intersectat prin viața sa. Noua soție a lui Ionel Ganea a reușit să obțină ordin de protecție, pentru a-l ține pe antrenor departe. În cazul unor noi abuzuri, fostul atacant de la Timișoara, Dinamo și al naționalei, va intra la închisoare, scrie romaniatv.net.

Ganea a fost acuzat în urmă cu un an că și-ar fi agresat proaspăta soție, iar în septembrie 2021 femeia a renunțat la plângere: „Ia act de renunțarea reclamantei Ganea Monica-Maria, la judecata cererii de chemare în judecată privind emiterea Ordinului de protecție”.

Ionel Ganea și-ar fi bătut nevestele, copilul și avocatul. Soția sa a obținut ordin de protecție 1

Cu toate acestea, procurorii au mers mai departe, pentru a o salva cu forța pe victima violenței domestice, iar în urmă cu două luni instanța a decis:

„Admite în parte cererea de emitere a ordinului de protecţie formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA FĂGĂRAŞ, privind pe victima GANEA MONICA MARIA, în contradictoriu cu pârâtul GANEA IOAN-VIOREL, şi în consecinţă: În baza art. 38 – 40 din Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, dispune emiterea ordinului de protecţie în favoarea victimei GANEA MONICA MARIA pentru o perioadă de 6 luni, constând în respectarea de către pârât a următoarelor obligaţii şi interdicţii:

Obligă pe pârât să păstreze o distanţă minimă determinată de 100 m, faţă de victima GANEA MONICA MARIA. Interzice pârâtului orice contact direct, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima GANEA MONICA MARIA”.

În plus, Ionel Ganea este obligat să meargă la psiholog, potrivit decizei instanței, citată de presa tabloidă.

„Obligă pârâtul să urmeze consiliere psihologică cu privire la efectele negative ale violenţei domestice. Prezentul ordin se va comunica de îndată structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a pârâtului, precum şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. Executorie”, a mai decis instanța.

Ionel Ganea nu a fost prezent la nunta fiului său, George

George, fiul ex-internaționalului Ionel Ganea, s-a însurat cu Mălina Beldean, aleasa inimii lui. Marele absent de la eveniment a fost chiar tatăl mirelului, membru marcant al „Generației de Aur”.

„Era în lumea lui cred. Se pare că nu a fost un eveniment așa important pentru el… Dar nu contează! Copiii s-au căsătorit, totul este bine. Suntem fericiți și asta e cel mai important„, ne-a declarat Dana Iaru, pentru Can Can.

Relație rece cu copiii

Ionel Ganea nu a avut niciodată o relație apropiată cu copiii lui, aceștia fiind, tot timpul, alături de mama lor, care ar fi trăit un adevărat chin lângă ex-fotbalist. În urmă cu doi ani, Ioana, fiica fostului internațional, a dezvăluit un episod cutremurător. Ar fi fost dată afară din casă de tatăl ei în plină iarnă, pe motiv că ar fi decis să-și schimbe locuința.

La 1 noaptea m-a dat afară cu David, în pijamale și cu câțiva saci cu lucruri de-ale copilului, sunt oameni care pot confirma! El, ulterior, spunând că eu am vrut să plec și că el nu m-a dat afară… Dar nu știu ce mamă ar pleca cu un copil la minus 15 grade în pijama la 1 dimineața, să fim serioși. Abia m-a lăsat să-mi iau o geacă pe mine. M-a lăsat fără telefon, fără absolut nimic!”, a dezvăluit Ioana Ganea.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.