(Foto) Accident grav. 3 copii și părinții lor au murit pe loc, după ce maşina în care se aflau a intrat frontal într-un TIR pe DN6

Update iulie 25, 2022 Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață pe DN 6, între Văceni şi Vităneşti, jud. Teleorman. Doi adulți și trei copii au murit după ce mașina în care se aflau a intrat frontal într-un TIR.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri care au stabilit faptul că un bărbat de 40 de ani, din oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, la km 72, din direcţia de deplasare municipiul Bucureşti către Alexandria, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autotren care se deplasa din sens opus”, a precizat IPJ Teleorman, potrivit digi24.ro.

(Foto) Accident grav. 3 copii și părinții lor au murit pe loc, după ce maşina în care se aflau a intrat frontal într-un TIR pe DN6 1

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi al pasagerilor din autoturism, respectiv o femeie de 38 de ani şi trei copii minori cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, toţi din oraşul Zimnicea, transmite jurnalul.ro.

„În data de 25 iulie, pe DN 6, între localitățile Văceni și Vitănești, a avut loc un accident rutier grav.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri care au stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din orașul Zimnicea, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, la km 72 din direcția de deplasare municipiul București către Alexandria, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autotren care se deplasa din sens opus.

(Foto) Accident grav. 3 copii și părinții lor au murit pe loc, după ce maşina în care se aflau a intrat frontal într-un TIR pe DN6 2 (Foto) Accident grav. 3 copii și părinții lor au murit pe loc, după ce maşina în care se aflau a intrat frontal într-un TIR pe DN6 3

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și a pasagerilor din autoturism, respectiv o femeie de 38 de ani și 3 copii minori cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, toți din orașul Zimnicea.

În cauză polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, transmite IPJ Teleorman.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.