Update iulie 13, 2022 Autoritățile din Egipt au prezentat un raport după ce două turiste au fost ucise de rechini. Turista din România a fost prima atacată de rechin.
Potrivit textului redactat de experţi egipteni, turista din România a fost atacată prima, în staţiunea Sahl Hashish, din Hurghada, cu toate că întâia victimă descoperită a fost turista austriacă. Ulterior, guvernatorul Mării Roşii, Amr Hanafy, a interzis toate activităţile nautice în perimetrul atacurilor, fără a preciza când anume vor putea fi reluate acestea, anunță Adevarul.
Atacurile rechinilor în Marea Roşie, care s-au soldat cu moartea a două turiste în staţiunea Sahl Hashish, din Egipt, s-au produs deoarece peştii marini răpitori se aflau în sezonul de reproducere şi căutau mâncare în apele mai puţin adânci, potrivit comisiei de anchetă.
Potrivit raportului de opt pagini difuzat de comisia de specialişti de la protectoratul Mării Roşii şi de la Asociaţia de Conservare şi Protecţie a Mediului din Hurghada, „un singur exemplar de rechin tigru” s-a aflat în spatele celor două atacuri fatale din 1 iulie, „date fiind urmele de muşcătură de pe corpurile victimelor, care făceau snorkeling”, a informat cotidianul oficial egiptean Al Ahram, potrivit Digi 24.
Comisia a atribuit atacurile „prezenţei rechinului în ape puţin adânci, dat fiind că este sezonul de reproducere şi de depunere a ouălor, care începe de la jumătatea lunii aprilie şi se încheie la sfârşitul lunii iulie” şi a adăugat că „motivul din spatele atacului a fost cel mai probabil hrana”.
În raportul său, comisia a enumerat o serie de motive pentru atacurile rechinilor în Marea Roşie: pescuitul excesiv în Marea Roşie, folosirea excesivă a locurilor pentru scufundări şi snorkeling, oameni care dau de mâncare peştilor, animale care caută noi locuri pentru a se hrăni, ajungând în zonele de ţărm şi în locuri cu apă puţin adâncă.
Atacurile au fost rare în Marea Roşie
În ultimii ani, atacurile rechinilor au fost relativ rare în regiunea de coastă a Mării Roşii, scrie Al Ahram. În 2020, un băiat din Ucraina şi-a pierdut o mână, iar un ghid egiptean a rămas fără un picior în urma unui atac de acest tip, anunță Hotnews.
În 2018, un rechin a ucis un turist ceh în apropierea unei plaje de la Marea Roşie. Un turist german şi-a pierdut viaţa în 2015, într-un atac similar. În 2010, mai multe atacuri ale rechinilor s-au soldat cu moartea unui turist european şi cu mutilarea altor câţiva în largul staţiunii Sharm El-Sheikh din Peninsula Sinai.
Zona în care s-a produs atacul este un loc predilect pentru scafandrii din întreaga lume datorită apelor sale calde şi transparente, pline de viaţă acvatică.
Turismul joacă un rol major în economia Egiptului, iar Marea Roşie este un punct de atracţie pentru mii de turişti, în marea lor majoritate provenind din Rusia şi din ţări est-europene.