Update iulie 18, 2022 Mamaia a pierdut și turiștii de weekend, în schimb, sudul litoralului, cu mai puține pretenții, a revenit în preferințele turiștilor români. Una dintre cele mai aglomerate destinații de vacanță este acum Costinești. Zeci de mii de turiști au ajuns acolo în acest weekend.
Potrivit Digi 24, turiștii, întrebați de ce aleg să vină în Costinești, oferă cam aceleași răspunsuri – e mai ieftin:
– Mi se pare foarte ieftină și e cea mai frumoasă, pentru că avem epava, avem pescăruși. Ne trezim cu pescărușii în balcon, în hotel, în pat. Eu în prima seară m-am trezit cu pescărușii în pat, deci e beton! spune un tânăr.
– Ne place că e aglomerație, nu ne place când suntem singuri! motivează un alt tânăr.
– Am luat două nopți, e foarte ok. Și prețurile sunt ok, distracție frumoasă, relaxare, mi-a plăcut foarte mult, mărturisește o turistă.
Cât costă cazarea la Costinești?
Prețul unei nopți de cazare la Costineșți variază între 140 și 400 de lei pe noapte, în funcție de condițiile oferite de pensiune și de locul în care este poziționată.
„În acest weekend a fost grad de ocupare de 100%. Și continuă în perioada săptămânii, avem solicitări, de 80%. Momentan, sunt tarifele de anul trecut. Nu am ridicat, dar este bine, că așa avem și turișți”, spune Ana Bolboceanu, proprietara unei pensiuni.
Cum a ajuns Mamaia Cenuşăreasa litoralului. Nu mai are nici măcar turişti de weekend
În ultimii ani, staţiunea Mamaia a supravieţuit doar din turismul de weekend, însă principiul după care s-au ghidat agenţii economici „lasă că merge şi aşa“ nu mai funcţionează din acest an. Cândva perlă a litoralului românesc, Mamaia este acum abandonată de turişti, de investitori şi de autorităţi, anunță Adevarul.
În mijloc de sezon estival, în weekend, Mamaia e aproape pustie. Pe nisipul din zona Cazino a crescut iarbă, semn că nimeni n-a mai călcat din sezonul trecut. Zona de la marginea plajei a devenit coş de gunoi şi aici sunt aruncate obiecte de mobilier stricat şi gunoi menajer.
Toate magazinele au lacăt pe uşă, iar geamurile protejate în toamna anului trecut cu bucăţi mari de placaj întâmpină trecătorii şi în plin sezon estival.
Constantin Dumitraşcu, fost şef al Agenţiei de Turism Mamaia, este de părere că Mamaia nu mai este staţiune, ci cartierul de nord-est al Constanţei. Din punctul său de vedere, problemele au început în anii 2000, când hotelierii au ales să se bazeze pe turiştii de weekend.
„Am avut o discuţie cu doi proprietari de hoteluri şi le-am propus să le aduc nordici şi ştiţi ce mi-au răspuns? «Să ştii că eu nu ţin hotelul deschis pentru 50 de nordici, eu îi prefer pe cei de weekend.
Deschid hotelul vineri de dimineaţă şi îl închid luni. Îmi acopăr cheltuielile pentru că îi rad pe cei din Bucureşti». Dar iată că nu merge totul la infinit“, mărturiseşte el, care spune că era de aşteptat să se întâmple asta din moment ce hotelierii au preţuri mai ridicate pentru sfârşitul de săptămână, semn că se bazează mult pe acest profit.
În plină criză, primarul Constanţei, Vergil Chiţac, continuă să perceapă taxe de parcare în Mamaia, de patru lei ora, pe timpul zilei, în condiţiile în care în nicio altă staţiune nu se mai iau bani de la turişti pentru a ocupa spaţiul public. Într-adevăr, dacă în anii trecuţi cu greu găseai un loc de parcare în centrul staţiunii Mamaia, acum, acestea sunt aproape goale.
Singura concesie anunţată de edilul Constanţei va fi amendarea regulamentului parcărilor astfel încât să nu se mai plătească taxă pe timpul nopţii, decizie care se va discuta în următoarea şedinţă de Consiliu Local.