Anda Adam a pierdut definitiv. Final de proces în scandalul evacuării cântăreței

Update iulie 7, 2022 Anda Adam a pierdut procesul, printr-o decizie definitivă, în care se judeca pentru un apartament. Anda Adam deține o proprietate în Bragadiru, Ilfov, iar anul trecut, aceasta ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu deținătorul unui alt imobil, care se afla în imediata apropiere, la doar 10 metri.

Chestionat de către jurnaliștii Click!, avocatul Adrian Cuculis a discutat despre motivul ce a stat în spatele decizie vedetei de a ataca în instanță decizia judecătorilor.

Anda Adam a pierdut definitiv. Final de proces în scandalul evacuării cântăreței 1

„E o nebunie! Având în vedere poziția ei publică încă de la început, nu știu de ce a dorit să facă apelul. Poate a simțit nevoia să mai plătească încă vreo 3.000 de lei cheltuieli de judecată.

Pe partea cealaltă, clienții mei au dat-o în judecată pentru evacuare. Nu a mai cumpărat imobilul pe care a promis că o să-l cumpere. Clienții mei au returnat avansul de 5.000 de euro pe care ea îl plătise, cumva, forțat într-un cont de al lor. Ba chiar mai mult de atât, a făcut și modificări interioare fără autorizație.

Cel mai probabil, clienții mei vor deschide o acțiune la cererea lor de recuperare a acestei chirii pe perioada în care a stat acolo și nu a achitat nimic”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

Anda Adam a refuzat să părăsească locuința. La jumătatea lunii mai, Anda Adam declara pentru Perfecte.ro că toată această tevatură se datorează strict părții adverse, care avea niște probleme cu documentația casei.

„Am dorit să fiu anunțată din timp cu statutul actelor de succesiune, dar am fost anunțată că ei nu-mi mai vând imobilul. Asta după ce, de bună credință, eu am primit cheia imobilului, mi s-a dat voie să intru în el și să-mi încep amenajările pentru a mă muta să locuiesc acolo.

Din partea lor nu a existat bună credință. Au vrut să vândă ceva pentru care nu aveau acte, dar când s-au trezit cu actele în mână mi-au cerut banii într-un termen foarte scurt”, a spus Anda Adam, citată de stirileprotv.ro.

Cântăreața a declarat la acel moment că nu va lăsa lucrurile așa, ci va deschide un nou proces pentru a-și recupera sumele pe care le-a investit în casa în care voia să se mute.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.