Denisa Tănase, clipe de coșmar: „Avionul a început să facă stânga, dreapta…Atât de tare îmi tremurau mâinile ca deja aterizasem şi încercam să scriu pe telefon şi nu puteam să-mi controlez degetul mare”

Update iunie 15, 2022 Fosta solistă a trupei Bambi, Denisa Tănase, a povestit momentele de groază prin care a trecut în timp ce se afla în avion, chiar înainte de aterizare.

Fosta solistă a trupei Bambi s-a speriat foarte tare în timp ce se afla în avion. După ce avionul a început să se clatine, Denisa a intrat în panică și a început să facă exerciții de respirație.

Denisa Tănase, clipe de coșmar: „Avionul a început să facă stânga, dreapta...Atât de tare îmi tremurau mâinile ca deja aterizasem şi încercam să scriu pe telefon şi nu puteam să-mi controlez degetul mare” 1

“A fost rău. La aterizare am trecut chiar pe sub un nor foarte negru și cred că am trecut printr-o ploaie torențială pentru că se vedea ca o perdea întunecată și avionul a început să facă stânga, dreapta.

Nu pot să vă reproduc sută la sută pentru că în momentul ăla de frică pierzi contactul cu realitatea și nu-ți mai aduci aminte exact. Am şi acum în minte momentul când avionul cădea ba pe-o parte, ba pe alta, ba în jos…

Eu mă țineam foarte strâns de scaun și involuntar am început să fac exerciții de respirație. Eram în spate și automat cred că am simțit chestia asta mult mai tare decât mijlocul și fața avionului. (…)

Mulțumesc Lui Dumnezeu că suntem bine! Avem piloți foarte buni. Sper din suflet şi sper că aceasta experiență să nu-mi readucă acele frici foarte mari de avion.

Atât de tare îmi tremurau mâinile ca deja aterizasem şi încercam să scriu pe telefon şi nu puteam să-mi controlez degetul mare.”, a povestit Denisa pe Instagram, preluată de fanatik.ro.

Sora Denisei, Raluca, a fost și ea în avion, însă a reușit să-și păstreze calmul datorită pastilelor pe care le-a luat în timpul zborului. Denisa Tănase a recunoscut că a fost o sperietură foarte mare.

Motivul pentru care Denisa Tănase s-a lăsat de muzică și cum s-a apucat de afaceri: “A pornit ca o curiozitate”

Denisa Tănase și-a schimbat radical viața. De la muzică a trecut la antreprenoriat, iar viața ei este complet diferită acum față cea trăită cândva. Fosta artistă a renunțat la muzică și a intrat în lumea antreprenoriatului pe partea de beauty, dar și în Dubai, acolo unde se ocupă de imobiliare. Aceasta a dezvăluit cum a început totul, dar a spus și cum este viața ei în Dubai departe de casă.

Denisa Tănase este cunoscută de pe vremea când forma un cuplu de succes alături de sora sa în trupa Bambi. Cele două au făcut furori împreună, dar acele vremuri au apus. De ceva vreme, Denisa s-a reprofilat și a renunțat la muzică în favoarea afacerilor. Ea are o afacere de succes cu parfumuri, dar se ocupă și de imobiliare în Dubai, alături de soțul ei, scrie spynews.ro.

Denisa Tănase a renunțat la muzică și s-a apucat de afaceri. Are o afacere strălucită cu parfumuri în țară, dar se ocupă și de imobiliare în Dubai alături de soțul ei. Aceasta spune că nu a fost nimic planificat și că lucrurile s-au întâmplat complet natural. Susține că de când s-a apucat de afaceri și-a descoperit adevărata vocație și că Mircea, soțul ei, a avut un aport mare în descoperirea acestei laturi antreprenoriale pe care o are.

‘’M-am surprins inclusiv pe mine. Nu a fost ceva planificat. Lucrurile au decurs firesc, atât de natural și cu rezultate atât de bune, încât mi-am dat seama imediat că, cel mai probabil, aceasta este cu adevărat vocația mea. Și cu siguranță a existat în mine dintotdeauna acest spirit antreprenorial, doar că a fost nevoie să îl întâlnesc pe Mircea ca să mă ajute să îl scot la iveală. Spiritul antreprenorial nu este ceva ce se poate învăța.

E o latură pe care o ai sau nu. Cât despre latura mea artistică, nu o simt inhibată. Domeniul în care activează firma noastră, industria beauty, necesită extrem de multă creativitate și te duce, de multe ori, în zona de artă. Parfumeria este o artă desăvârșită. Iar eu am descoperit o nouă pasiune, unde artistul din mine nu este deloc neglijat”, a declarat Denisa Tănase

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.