Update iunie 7, 2022 Adrian Minune și-a anunțat retragerea din muzică. Manelistul va susține peste doi ani un spectacol mare de retragere, chiar pe un stadion.
”În 2024, o să-mi fac retragerea. Pentru că mai am de trăit 10-15 ani și vreau să mă bucur și eu de familia mea, de tot ce mă înconjoară. Nu mai cânt. Probabil o să fac două spectacole pe an, pentru că menirea mea este să fiu lăutar.
O să-mi fac retragerea pe un stadion, gratis, bineînțeles. Apoi, o să fac două spectacole, pentru că menirea mea este să cânt. Dacă nu cânt, nu știu să fac altceva. Împlinesc 50 de ani și nu vreau să mă treacă nepoata strada. Vreau să mă bucur și eu, să-mi gătească nevastă-mea”, a explicat Adrian Minune, citat de stiripesurse.ro.
Cântărețul de manele își dorește să petreacă mai mult timp cu familia, cu copiii și nepoata lui, așadar din 2024 nu va mai participa la evenimente private, la nunți sau la botezuri.
Un alt motiv al retragerii sale este lipsa de respect cu care sunt artiștii tratați la evenimente.
”Noi cântăm și când sunt oamenii trezi și când sunt beți. Și nu mai accept ca niște copii să mă împingă sau să vorbească anapoda. Cu toate că eu sunt o slugă de lux a copiilor mei, dar doar a copiilor mei. Într-un timp, mai obosim și noi”, a mai spus cântărețul.
Ce avere a strâns Adrian Minune din muzică
Adrian Minune a fost ani la rând preferatul publicului cu melodiile sale, iar tarifele sale au fost în consecință. Așa a reușit să strângă o avere fabuloasă care include, printre altele, 15 vile, 13 mașini, dar și multe alte terenuri sau obiecte valoroase, de lux, cum ar fi ceasuri scumpe.
Recent s-a speculat că Adi Minune se află pe locul 3 în topul celor mai bogați interpreți de manele din România. Totodată s-a mai scris că onorariul lui Adrian Minune pleacă de la 6.000 de euro, dar din dedicații ajunge să strângă chiar și 20.000 de euro la un eveniment, scrie antena3.ro.
Cea mai mare sumă strânsă la un singur eveniment a fost nici mai mult, nici mai puțin de 60.000 de dolari. Adi Minune a mărturisit că totul s-a petrecut în 2002. În anul 2008, averea lui era estimată la 100 de milioane de euro.
”Averea mea sunt cei trei copii. Referitor la evaluarea în presă, e o minciună. Cea mai mare sumă pe care am câștigat-o a fost de la un teren, unde am fost trei asociați, ne-am luat împreună 1,5 milioane de euro, adică 500.000 fiecare. Am terenuri, da!”, a povestit manelistul.