Update mai 18, 2022 Cinci fete au fost filmate când făceau baie dezbrăcate în râul Bega în zona centrală a Timișoarei.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și fac cercetări pentru a le identifica, scrie Timiș Online. Polițiștii s-au autosesizat după ce imaginile au apărut în spațiul public.
„Polițiștii Secției 1 Timișoara au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, în care se efectuează verificări pentru identificarea persoanelor și tragerea la răspundere”, a transmis IPJ Timiș, potrivit Antena3.
Dacă vor fi identificate, fetele riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Cele cinci tinere în costumul Evei au fost surprinse ieşind din apele râului Bega, în acest sfârşit de săptămână, la Timişoara. În ciuda vremii nefavorabile, câteva tinere din Timişoara s-au gândit să se scalde în apele râului Bega. Şi nu oricum, ci goale puşcă, şi la o oră târzie când oricum minorilor le e interzis să privească.
“Au pierdut vreun pariu sau bautura le-a dat aripi.“, notează presa locală.
Totul a avut loc în zona Universităţii de Vest, vizavi de o terasa amenajată pe un vapor. Cineva a filmat întreaga scenă şi a postat pe internet. La scurt timp, sirenelor li s-a dus buhul.
În filmare, se vede cum în câteva rânduri, tinerele ies din apa, urca pe mal şi sar în Bega, spre uimirea trecătorilor aflaţi de partea cealaltă a canalului.