Update mai 30, 2022 Un nou experiment în Educație. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni schimbările din educație. Astfel, se renunță la mediile semestriale și la obligativitatea tezelor, iar anul școlar se va încheia cu o singură medie generală.
„Se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale.
Va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar.
Profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an școlar.
Au fost mai multe variante de lucru, s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N + 3, unde N este numărul de ore alocat săptămânal pentru o anumită disciplină. Spre exemplu, pentru o disciplină care are două ore pe săptămână într-un an școlar vor fi necesare minimum cinci note”, a precizat Sorin Cîmpeanu, citat de Digi 24.
Ministrul Educației a adăugat că un ordin de ministru care să cuprindă aceste noi prevederi va fi emis marți, potrivit Antena 1.
Noile măsuri au fost întâmpinate cu multe critici
Irina P.: Eu zic să desființeze școala cu totul, că tare-i încurcă pe guvernanți. (…) Mai bine scot educația din programele de guvernare și transformă școlile în chestii folositoare: săli de jocuri mecanice, birturi, farmacii.
Nina P.: Fara gramatica, fara matematica…fara nimic, prosti sa fie, nu? Sunt cei mai buni votanti pentru smecheri!
Annie R.: Oricum ar fi… cu semestre/ fara, cu teze/ fara, cu 2 note sau cu 8 per materie.. singurul lucru care conteaza este ca evaluarea copiiilor sa se faca standardizat si obiectiv. Sa fie eliminate integral nepotismele, tratamentelr preferentiale, discriminarea. Toti copiii sa aiba aceleasi sanse ( nu doar cei ai caror parinti isi permit meditatori ). Profesorii sa fie bine pregatiti, dar si echilibrati psihic si buni pedagogi. Pana nu se rezolva aceste aspecte, nu se va imbunatati cu nimic calitatea scolii romanesti. Aceste “reforme” vor duce doar la aceeasi Mãrie, cu alta pãlarie…
Gabriela B.: Ce studii au stat la baza acestui mod de a organiza invățământul?
Au fost clase, scoli unde s-a organizat experimentul? S-a vazut ca rezultatele sunt bune?
Ori se experimentează in masă pe toți copiii de vârstă scolară, pe viitorul lor?
Mircea B.: Desființați școala, trimiteți copiii direct la facultate!!!