Schimbare. Media din clasele V-VIII ar putea să nu mai conteze la admiterea la liceu. Cîmpeanu: Notele și-au pierdut foarte mult din relevanță

Update mai 23, 2022 O altă schimbare majoră în Educație. Fiecare ministru face câte 3-4 schimbări în sistem de nu mai înțelege nimeni ceva.

Media din gimnaziu ar putea să nu mai conteze la admiterea la liceu, după ce Legea educației naționale va fi modificată. E un scenariu pe care îl susține chiar ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a declarat, la Digi24, că notele și-au pierdut foarte mult din relevanță.

Schimbare. Media din clasele V-VIII ar putea să nu mai conteze la admiterea la liceu. Cîmpeanu: Notele și-au pierdut foarte mult din relevanță 1

Prezent la emisiunea “În fața ta”, ministrul Educației a fost întrebat dacă media din anii de studiu va conta în continuare la Evaluarea Națională.

Sorin Cîmpeanu: Este un aspect pe care mi-aș dori să îl clarificăm. Atunci când pachetul legislativ va fi în consultare publică, voi urmări cu mare interes acest aspect, dacă e cazul să mai conteze mediile din gimnaziu pentru repartiția în liceu.

– Poziția dumneavoastră care e?

Sorin Cîmpeanu: Mai degrabă, nu. În lipsa unei evaluări standardizate, notele și-au pierdut foarte mult din relevanță. Dacă și-au pierdut foarte mult din relevanță, să le mai și premiem, luându-le în calcul la examene din momente importante pentru copii nu cred că este fair.

În ceea ce privește subiectele la evaluarea națională, Ministrul Educaţiei a declarat recent că acestea, alături de cele pentru bacalaureat, vor fi “perfect adaptate” perioadei de doi ani în care elevii au învăţat în condiţii de criză sanitară.

“Vom avea şi voinţa şi înţelepciunea necesară în concepţia subiectelor pentru aceste probe naţionale încât să nu fie elevii aceia care vor fi nevoiţi să plătească“, a spus Sorin Cîmpeanu.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.