O nouă vacanţă pentru elevi. Se acordă diferit în fiecare judeţ

Update mai 9, 2022 Ministerul Educației mai încearcă un experiment pe seama elevilor. Le-a transmis profesorilor să-și aleagă o vacanță.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că a cerut inspectoratelor şcolare să decidă prin consultare cu părinţii, elevii şi cu toţi cei implicaţi în educaţie care va fi săptămâna pentru vacanţa din luna februarie, urmând ca, pe 30 mai, fiecare inspectorat să anunţe şcolile.

O nouă vacanţă pentru elevi. Se acordă diferit în fiecare judeţ 1

“Data de 30 mai este data limită până la care am cerut tuturor inspectoratelor şcolare judeţene să decidă prin consultare cu părinţi, elevi şi cu toţi cei implicaţi în educaţie care va fi săptămâna pentru vacanţa din februarie – a doua săptămână, a treia săptămână sau a patra săptămână. Până la finele acestei luni, 30 mai, fiecare inspectorat şcolar judeţean, după procesul de consultare, va anunţa şcolile din acel judeţ în ce săptămână au vacanţa din luna februarie. Pentru că este singura vacanţă mobilă. Toate celelalte date sunt absolut clare“, a spus Cîmpeanu la Forumul franco-român al Educaţiei, potrivit ziare.com.

Anul școlar 2022—2023 este structurat astfel, potrivit RTV:
cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;

vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;

vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Vacanţă de vară 2022: când se termină pe fiecare profil

Pentru majoritatea elevilor, anul școlar 2021-2022 se va încheia peste o lună, însă pentru un număr semnificativ dintre ei – elevii din ani terminali, cei din învățământul profesional și din școlile postliceale și de maiștri – cursurile se vor termina fie mai devreme, fie cu câteva săptămâni mai târziu. Cei care studiază pentru calificarea “asistent medical generalist” sunt ultimii care pleacă în vacanță, peste trei luni.
Structura anului școlar 2021-2022, afectat profund în toamnă din cauza pandemiei Covid-19, a suferit schimbări pe parcurs, însă finalul anului școlar a fost păstrat.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.