Update mai 2, 2022 Chales Davis, un jurnalist american care a luat trenul București-Chișinău, relatează pentru Business Insider că acesta a părut ca un tren folosit pentru deportările în Siberia „pe vremea lui Stalin”.
„Asta au concluzionat toți cei cărora le-am povestit despre acest supliciu cauzat de faptul că am ales voluntar să petrec aproape 14 ore într-un tren care arată și se simte drept ceva care transporta dizidenții în Siberia pe vremea lui Iosif Stalin”, spune Davis despre drumul cu trenul din București la Chișinău, citat de hotnews.ro.
El explică motivul pentru care a ales „acest mijloc de transport”: un bilet într-un vagon de dormit cu 4 paturi este de 5 ori mai ieftin decât un zbor cu avionul între cele două capitale.
Davis spune că „de pe vremea sovietică” nu ilustrează o imagine tocmai corectă a trenului:
„El este, mai mult sau mai puțin, la jumătate de secol distanță de a fi nou. Este primitiv. Călătoria nu este la fel de lină cum te-ai gândi pentru un vehicul care glisează pe șine. Cumva se simte de parcă ar fi gropi”.
„Mi s-a oferit o saltea despre care ale cărei pete cu câte se spun mai puține, cu atât mai bine; o pernă; și cearșafuri cu un miros puternic de detergent, un fel de a spune că erau curate”, mai povestește jurnalistul american.
El spune că adevăratele probleme sunt lipsa intimității și că nu poți să dormi.
„Dacă, pentru a adormi, ai nevoie de liniște, pace și un pat care să nu se balanseze și zguduie violent de parcă trenul a decis să devină un Jeep off-road care traversează cel mai dificil teren din Estul Europei, nu vei avea parte de somn”, afirmă acesta.
El povestește că trenul a ajuns după miezul nopții la granița dintre România și Republica Moldova, amintind că țara noastră este membră a Uniunii Europene, în timp ce Modova nu:
„Un agent [vamal] s-a urcat în tren și a luat pașapoartele tuturor (…) I-a luat în jur de o oră să reapară cu pașapoartele. Pe el era o ștampilă proaspătă cu un tren micuț. Drăguț”.
Davis mai spune că ora trecuse între timp de 1 noaptea și că devenise încrezător că se poate culca la loc, presupunând că nu vor mai exista întreruperi înainte de Chișinău:
„Fals. Imprecis. Tocmai părăsisem România. Acum intram în Moldova. Din nou, un agent s-a urcat în tren. A întrebat: ‘De ce vii?’. S-a dat jos din tren. S-a întors după o oră”.
Charles Davis spune că translatorul său care îl aștepta la Chișinău i-a spus că „credeam că acesta va fi trenul nou”.
„Nu a fost categoric trenul nou. A fost o experiență”, concluzionează jurnalistul american, potrivit Gandul.