Exemplar extrem de rar de şarpe, găsit după ani de căutări, într-o pădure din România. Reacționează violent și mușcă atunci când este prins

Update mai 24, 2022 Un șarpe rar a fost găsit din nou în România. Nu este veninos dar reacționează violent și mușcă atunci când este prins.

Specia găsită în pădurea din judeţul Iaşi se numeşte Zamenis longissmus, iar acest tip de şarpe poate ajunge până la o lungime de circa doi metri.

Exemplar extrem de rar de şarpe, găsit după ani de căutări, într-o pădure din România. Reacționează violent și mușcă atunci când este prins 1

Un exemplar rar de şarpe, cel mai mare din regiunea de est a României, a fost descoperit după câţiva ani de căutări de un cercetător ştiinţific de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, informează adevarul.ro.

Cercetătorul Alexandru Strugariu spune că după 16 ani consecutivi de căutări intensive în aceeaşi zonă din Codrii Iaşilor, ani în care a întâlnit doar un exemplar mort, în acest an a găsit doi indivizi vii în două zile.

Exemplarul este un adult tânăr numit Zamenis longissmus, fiind, conform cercetătorului ieşean, cel mai mare şarpe din judeţul Iaşi, neveninos.

„Pentru a clarifica: nu este primul Zamenis găsit viu în Codrii Iaşilor în ultimii 16 ani. Cosmin Manci a găsit unul viu în 2013, iar de atunci, echipa noastră a mai găsit doi indivizi morţi, unul la Dobrovăţ, altul aproape de Curături, pe calea ferată, iar acum, doi indivizi vii în zile consecutive, primii de care ştim într-o anumită zonă a codrilor, zonă pe care o investigăm de 16 ani.

Mesajul principal este că această specie poate necesita o perioadă foarte lungă de căutări pentru a fi confirmată într-o anumită zonă, în special în estul României, deşi este cel mai mare şarpe din regiune”, a transmis cercetătorul Alexandru Strugariu, potrivit Antena 3.

Specia Zamenis longissmus trăieşte predominat în copaci şi se hrăneşte cu ouă de animale. Lungimea sa poate ajunge până la doi metri. Când este prins, reacţionează violent şi muşcă.

 

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.