Update mai 13, 2022 Peste 100 de poliţişti şi jandarmi au căutat leul pierdut prin oraş încă de dimineaţă, fără ca sălbăticiunea să fie de găsit.
G4Media a intrat în posesia unei fotografii despre care sursele consultate susțin că ar fi fost ”leul” căutat joi de 100 de polițiști, jandarmi, inclusiv cu drone. De fapt, ar fi vorba de un câine, nu de un leu. În cartierul de la marginea oraşului au rămas în patrulare jandarmi, pentru orice eventualitate.
Vasile Lupaşc, martor, pentru Observator TV: Nu alerga, mergea încet. Ne-a văzut, s-a oprit. Ne-am retras cu spatele o vreme, apoi am grăbit pasul, am sărit gardul. Agresiv nu a fost, nu ne-a fugărit.
Şi alţi vecini se jură că au dat nas în nas cu leul.
Reporter-martor: – L-a văzut aici în curte?
– Nu în curte. Pe lângă poartă pe aici. Băiatul era în curte şi a trecut înspre oraş.
Reporter-martor: – Cum arăta?
– Unu’ galben a zis.
Vecin: L-a vazut fata asta şi zice că a fugit încoa’, în partea asta, în bălării aici.
Un localnic a anunţat la 112 că a văzut un leu în zona Priseaca din Târgovişte. A fost emis un mesaj RO-ALERT la ora 10.52 privind prezenţa leului, iar locuitorii au fost sfătuiţi să stea în case. Un al doilea mesaj a fost emis la ora 11.34 şi anunţa prezenţa leului în zona Romlux. Ambele zone unde s-a semnalat prezenţa leului sunt la ieşirea din Târgovişte.
„Jandarmi, polițiști, pompieri, polițiști locali și reprezentanți ai AJVPS și DSVSA Dâmbovița, sub autoritatea Instituției Prefectului Județul Dâmbovița au acționat astăzi, 12 mai a.c., ca urmare a sesizărilor prin numărul unic de urgență 112, pentru căutarea unui leu, a cărui prezență a fost semnalată pe un câmp între cartierul Priseaca și municipiul Târgoviște.
Acțiunile de căutare au fost concentrate în zona cu vegetație de pe câmpul din vecinătatea șoselei de centură a municipiului Târgoviște, unde a fost semnalată ultima dată prezența animalului sălbatic fiind folosite drone care au survolat zona și doi câini de vânătoare.
În sprijinul echipelor prezente în teren au acționat și două echipaje SMURD pentru acordarea primului ajutor persoanelor. Aceștia, alături de jandarmi, polițiști și polițiștii locali au purtat discuții cu cetățenii din apropiere cu privire la evitarea deplasărilor în afara locuinței, pentru siguranța lor.
Acțiunile de căutare s-au sistat în jurul orei 17:20, după aproximativ 6 ore, fără identificarea vreunui animal sălbatic.
În continuare, zona unde a fost semnalată prezența leului este monitorizată de echipe mixte, jandarmi și polițiști, pentru a se putea interveni prompt în situația posibilei apariții a acestuia”, a anunţat Jandarmeria Dâmbovița., potrivit RTV.