O româncă vrea 10 lei “taxă de vizionare” pe garsoniera pe care o vinde. „Nu sunaţi inutil dacă nu aveţi toţi banii cash, fără bănci”

Update aprilie 6, 2022 O tânără din București a care și-a scos la vânzare garsoniera a impus o „taxă de vizionare” de 10 lei pentru cei interesați de locuință. Proprietara spune că a fost nevoită să impună taxa pentru că era exasperată de oamenii neserioşi.

Garsoniera se află într-un bloc construit în anul 1978, pe Bulevardul Timişoara, din Capitală şi are 21 de metri pătraţi. Cei care vor să o analizeze mai de aproape trebuie să îşi ia “bilet”: 10 lei costă.

O româncă vrea 10 lei "taxă de vizionare" pe garsoniera pe care o vinde. „Nu sunaţi inutil dacă nu aveţi toţi banii cash, fără bănci" 1

De vânzare garsonieră 21 mp plus 2 mp, spaţii de depozitare pe palierul blocului, lângă City Hotel. Acte la zi, parter/4, proprietar, stradal, duş şi wc în interiorul garsonierei. Căldură, apă caldă non stop Radet, întreţinere mică, aer condiţionat, geam cu vedere către bulevard, izolată, interior, exterior, aragaz, cuptor electric. Nu are gaze. Bloc curat, camere video.

Nu fac vizionări pt. negocieri preţ fix, taxă vizionare 10 lei (zece lei) bilet transport. Nu sunaţi inutil dacă nu aveţi toţi banii cash, fără bănci“, este mesajul postat de proprietară, potrivit observatornews.ro.

Am avut 70 de telefoane și vizionări aiurea în ultima lună, așa că am pus preț de vizionare, că și pe mine mă costă tramvaiul dus întors până acolo. Am pus poze, se vede foarte clar în ce fel de bloc e.

I-am exclus și pe ăia cu băncile, că nu dau credite pentru 21 de mp, cât are garsoniera, așa că de când am scris toate astea în anunț s-au mai potolit. Mai primesc telefoane cu întrebări din astea de bărbați, că ăia nu înțeleg ce citesc și vor să se afle în treabă, deși scrie clar: preț fix, nenegociabil.

Că de când a început războiul toți vor cu 20.000, păi eu am dat pe ea 23, cum s-o dau cu 20.000?, a declarat tânara, potrivit HotNews.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.