Independenţa energetică a României pentru 3 ani asigurată de un foraj cu 20 de sonde la Caragele

Update aprilie 11, 2022 Politica pro-rusă a României în domeniul energetic a blocat extracția de gaze din Marea Neagră dar și din zone din țară (ducând dependența de la 5% la 25% la gazul rusesc).  De exemplu, rezervele din zăcământul de adâncime de la Caragele (județul Buzău) sunt estimate de Romgaz la aproximativ 30 de miliarde de metri cubi, cantitate care ar asigura independenţa energetică a României pe o perioadă chiar şi de trei ani, potrivit adevarul.ro.

Proiectul Caragele presupune forajul a peste 20 de sonde de deschidere, evaluare și exploatare, extinderea infrastructurii existente și construirea unor noi facilități de suprafață, anunță profit.ro.

foraj

Virgil Popescu, ministrul Economiei:„Avem zăcămintele onshore, în interiorul țării, în special zăcământul bogat de la Caragele, din zona Buzăului, unde Romgaz începe investițiile și începe să sondeze din nou acum. Probabil, în 2023, vom extrage primele gaze din acest zăcământ”.

Romgaz va înființa o sucursală la Buzău cu 364 de angajați și urmează să închirize un sediu de pe piața liberă.

Actualul primar al comunei C.A Rosetti, în subsolul căreia se află punga de zăcământ, spune că în paralel încearcă să găsească soluţii pentru racordarea gospodăriilor la conducta care le traversează localitatea. Peste 6 milioane de euro ar costa lucrările.

”Avem conducta degeaba pentru că noi, în afară de taxa pentru perimetrul sondelor, nu luăm nimic. (…) Ar fi normal să fim subvenţionaţi cumva să racordăm gospodăriile la această facilitate”, spune Costel Crăciun, primarul comunei C.A. Rosetti.

Potrivit estimărilor ministrului Economiei, Virgil Popescu, primele gaze din zăcământul de la Caragele vor fi extrase în 2023.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.