Mircea Lucescu s-a sucit: „Putin este un criminal. Sper că Ucraina va câștiga acest război”

Update martie 17, 2022 Mircea Lucescu a revenit cu noi declarații după ce suporterii lui Dinamo Kiev au fost scandalizați de ultimele afirmații despre războiul din Ucraina. Antrenorul susține că Vladimir Putin este un adevărat criminal, iar ucrainenii trebuie ajutați mai mult în acest zile extrem de dificile pentru țara vecină.

„Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o crimă. Putin este un criminal. Acest război este barbar. Vedem copii și femei murind. Spitale și clădiri civile sunt bombardate. Acesta este ceva de neimaginat.

Mircea Lucescu s-a sucit: „Putin este un criminal. Sper că Ucraina va câștiga acest război” 1

Întreaga lume trebuie să sprijine acum Ucraina. Repet: Putin este un criminal, iar ceea ce vi se întâmplă în Ucraina trece peste cele mai proaste imaginații. Am plecat în România, dar încă încerc să ajut în diverse moduri, inclusiv fotbaliştii mei cu care sunt în contact”, afirmă Mircea Lucescu, citat de libertatea.ro.

Antrenorul român spune că nu se aștepta la un atac al Rusiei asupra întregiii Ucraine. „Nu mă așteptam. Adică, s-ar fi putut presupune că se va întâmpla ceva, dar mai degrabă în regiunile Donețk și Lugansk… Nu mi-aș fi imaginat niciodată că Kievul și alte orașe ucrainene vor fi bombardate, iar unele chiar distruse. De aceea spun că totul este barbar.

Îmi amintesc de anii de muncă la Șahtior Donețk. Aveam multe naționalități acolo, desigur și ruși și ucraineni. Nu a fost nicio problemă. Am lucrat împreună la club și acești jucători au fost prieteni și în afara terenului. Și acum asistăm la lucruri atât de nebunești. E greu de acceptat”.

Mesajul fanilor lui Dinamo Kiev pentru Mircea Lucescu:

„Mircea Lucescu a acordat astăzi un interviu presei italiene, unde a zis că ucrainenii și rușii trăiau ca frații și că războiul din Ucraina este doar o problemă politică, nu o problemă între popoare. Lucescu este împotriva sancțiunilor primite de sportivii și cluburile din Rusia.

Pentru noi, fanii lui Dinamo Kiev, toate faptele exprimate nu au fost o surpriză. De câțiva ani ne străduim să transmitem lumii că Surkis (n.r. patronul clubului) e o rușine pentru Dinamo, iar Lucescu trebuie să plece.

Sperăm ca măcar astăzi să se deschidă ochii celor care nu ne-au susținut poziția în tot acest timp”, au transmis fanii, potrivit Prosport.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.